Mesajul din doar 6 cuvinte pe care l-a postat Pique pentru rivalii de la Real Madrid, după ce Barcelona a câştigat finala Cupei Regelui
Pique a stat cu ochii pe finala Cupei Spaniei, disputată între FC Barcelona și Real Madrid, și a transmis un mesaj din doar șase cuvinte pentru echipa lui Carlo Ancelotti, după ce catalanii au câștigat partida disputată la Sevilla, scor 3-2.
Meciul de pe Estadio de La Cartuja, la care au asistat peste 70.000 de fani, a fost unul cu adevărat spectaculos și s-a decis după prelungiri, prin golul marcat de francezul Kounde.
Ce mesaj a transmis Pique după Barcelona – Real Madrid 3-2
FC Barcelona și Real Madrid s-au întâlnit în finala Cupei Regelui, într-o partidă care s-a disputat la Sevilla, pe Estadio de La Cartuja. Catalanii s-au impus cu scorul de 3-2, după prelungiri, și au câștigat pentru a 32-a oară acest trofeu.
Cu ochii pe acest meci a stat și Pique, fost fotbalist al celor de la FC Barcelona, care a transmis un mesaj pentru rivalii de la Real Madrid, imediat după fluierul final.
„La final, cei buni câştigă mereu”, a scris Pique, pe rețelele de socializare, făcând referire la ideea că binele învinge mereu răul.
Cum s-a desfășurat finala de la Sevilla
Barcelona a reușit să deschidă scorul în „El Clasico”, în minutul 28, prin Pedri, care a profitat de o pasă venită de la Lamine Yamal. Astfel, catalanii erau în avantaj la pauză. Real Madrid a început foarte bine repriza secundă și după ce a presat constant timp de 25 de minute, a reușit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, prin Kylian Mbappe, care a înscris dintr-o lovitură liberă, în minutul 70.
Trupa pregătită de Carlo Ancelotti a mai lovit o dată, în minutul 77, prin Tchouameni, și a preluat conducerea pe tabela de marcaj, iar fanii prezenți în tribune visau deja la trofeu.
Barcelona nu a cedat și a mai marcat o dată, în minutul 84, prin Ferran Torres, reușind să trimită partida în prelungiri. Trupa lui Hansi Flick a dat marea lovitură în minutul 116, prin Kounde, cel care a fost ales și jucătorul meciului.