Ronaldo, omul-miliard!

Autor: Sorin DUMITRESCU Publicat: 24 Jun. 2009, 11:24 Actualizat: 24 Jun. 2009, 11:25 Campionate Externe
Ronaldo, omul-miliard!

Cristiano Ronaldo este indiscutabil regele Midas al fotbalului, un personaj care transformă în aur tot ceea ce atinge.

A stabilit un record mondial în materie de transferuri, pentru aducerea sa președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, plătind 94 de milioane de euro, iar pe „Santiago Bernabeu” va avea un salariu anual net în valoare de 13 milioane euro. Și, pentru că Perez se teme mult de un eventual „atac” din partea cluburilor patronate de șeici din țările Golfului, putred de bogați, șeful Realului a găsit o soluție care a produs un șoc imens.

„Cine să-l mai cumpere?”

Perez a pregătit pentru Cristiano Ronaldo o clauză eliberatorie „anti-șeici” în valoare de un ireal miliard de euro și a justificat decizia astfel: „Ronaldo a semnat pe un termen lung cu noi, dar astăzi lumea fotbalului se ghidează în primul rând după principiile comerciale și mai puțin după cele sportive. Oricând ar putea să apară un concurent foarte potent din rândul cluburilor ce au proprietari arabi și Real ar face cu greu față presiunii. Așa, la un miliard de euro, nici cel mai bogat prinț sau șeic nu se va încumeta să-l ceară pe Ronaldo”. Astfel, dacă ținem cont de faptul că Gigi Becali a declarat că valoarea Stelei este de 40 milioane de euro, un calcul simplu ne duce la concluzia că portughezul de unul singur face cât 25 de grupări precum cea din Ghencea! Uluitor!

Acesta este doar începutul

Acum toată lumea așteaptă următoarele mutări, absolut firești, care vor urma după inițiativa lui Perez: clauzele lui Kaka, Messi sau ale vedetelor din Premier League. Italienii se pregătesc și ei pentru starurile din Serie A. Valorile vor fi închise pe viitor în seiful unor clauze exorbitante și nici nu s-ar putea altfel, câtă vreme deja un Raul sau un Van Nistelrooy au la Real clauze de 180 de milioane euro, la fel ca fundașul catalan Puyol.

ALTE CLAUZE
MESSI    FC Barcelona    200 de milioane
PUYOL    FC Barcelona    180 de milioane
RAUL    Real Madrid    180 de milioane
VAN NISTELROOY    Real Madrid    180 de milioane
SÂPUNARU    FC Porto    25 de milioane
* Sumele sunt exprimate în euro

CE ÎNSEAMNĂ‚ UN MILIARD DE EURO

* Cât a costat organizarea turneului final al CE din Portugalia în 2004
* Modernizarea a 200 de spitale din cap până în picioare
* 160 de bugete anuale ale Ministerului Tineretului și Sportului din România
* 70 km de autostradă în România
* PIB-ul comun al statelor africane Gabon, Burkina Faso, Rwanda și Madagascar
* De 25 de ori valoarea clubului Steaua
 

Autor: Sorin DUMITRESCU Publicat: 24 Jun. 2009, 11:24 Actualizat: 24 Jun. 2009, 11:25 Campionate Externe
Pe aceeași temă
Doliu uriaș în România. Un nume celebru a murit la Terapie Intensivă, răpus de Covid-19
Doliu uriaș în România. Un nume celebru a murit la Terapie Intensivă, răpus de Covid-19
„Trebuie să iau o pauză“. Mihai Gâdea a plecat din
emisiunea Sinteza Zilei şi nu s-a mai întors
„Trebuie să iau o pauză“. Mihai Gâdea a plecat din emisiunea Sinteza Zilei şi nu s-a mai întors
VIDEO Misterul din deşert: Artă sau OZN? Un obiect bizar a fost descoperit în mijlocul pustietăţii
VIDEO Misterul din deşert: Artă sau OZN? Un obiect bizar a fost descoperit în mijlocul pustietăţii
Varianta PERFECTA a lui City! Pentru cine ofera Guardiola 100 milioane de euro dupa ce seicii si-au pierdut interesul pentru Messi
Varianta PERFECTA a lui City! Pentru cine ofera Guardiola 100 milioane de euro dupa ce seicii si-au pierdut interesul pentru ...
15 alimente „medicamente” care luptă împotriva bolilor. Ce să mănânci ca să scapi de inflamații
15 alimente „medicamente” care luptă împotriva bolilor. Ce să mănânci ca să scapi de inflamații
Pepe, primele declarații! De ce a agresat-o pe Raluca! E ireal, va ieși un scandal monstruos
Pepe, primele declarații! De ce a agresat-o pe Raluca! E ireal, va ieși un scandal monstruos
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
Dani Mocanu își bate joc de autorități! Ce CAPCANĂ le-a întins anchetatorilor
Dani Mocanu își bate joc de autorități! Ce CAPCANĂ le-a întins anchetatorilor
O DESCOPERIRE uriașă rescrie istoria. Cel mai mare FARAON a fost de fapt FEMEIE. De ce au vrut să o ȘTEARGĂ total din istorie
O DESCOPERIRE uriașă rescrie istoria. Cel mai mare FARAON a fost de fapt FEMEIE. De ce au vrut să o ȘTEARGĂ total din ...
Putin e livid de furie: E uluitor ce au pus la cale trei adolescenți. Băieții de 14 ani riscă ani greu de pușcărie
Putin e livid de furie: E uluitor ce au pus la cale trei adolescenți. Băieții de 14 ani riscă ani greu de pușcărie
O altă NENOROCIRE se abate asupra Planetei: Așteptăm fenomene severe și dese
O altă NENOROCIRE se abate asupra Planetei: Așteptăm fenomene severe și dese
Anunțul făcut de Lidl pe care nu-l mai găsești nicăieri în România. Ce se va întâmpla cu banii de Sărbători
Anunțul făcut de Lidl pe care nu-l mai găsești nicăieri în România. Ce se va întâmpla cu banii de Sărbători
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Fotografia cu Alina Eremia despre care vorbește toată lumea. „Ce frumooos”
Fotografia cu Alina Eremia despre care vorbește toată lumea. „Ce frumooos”
Trei lucruri pe care trebuie să le faci când e frig afară, chiar dacă ai cauciucuri de iarnă
Trei lucruri pe care trebuie să le faci când e frig afară, chiar dacă ai cauciucuri de iarnă
Un elicopter a dat peste ceva inexplicabil în deșert. Este aceasta dovada clară că EI sunt deja aici?
Un elicopter a dat peste ceva inexplicabil în deșert. Este aceasta dovada clară că EI sunt deja aici?
Avertisment pentru hoţi, în limba română, în magazine din Anglia. Reacţia MAE: Profund discriminatoriu
Avertisment pentru hoţi, în limba română, în magazine din Anglia. Reacţia MAE: Profund discriminatoriu
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Cum s-a încheiat o partidă
de sex întreruptă de către poliţişti. Reacţia femeii
Cum s-a încheiat o partidă de sex întreruptă de către poliţişti. Reacţia femeii
DEZVĂLUIRI: De unde vin de fapt fructele şi legumele de la Lidl
DEZVĂLUIRI: De unde vin de fapt fructele şi legumele de la Lidl
Cum i-a explicat Victor Slav Sofiei, că ”mami și tati” sunt divorțați: ”Gestionează bine situația”! Fostul soț al Biancăi are acum o nouă relație 
Cum i-a explicat Victor Slav Sofiei, că ”mami și tati” sunt divorțați: ”Gestionează bine situația”! Fostul ...
Netflix şi Realness Institute vor lansa un laborator de dezvoltare a conţinutului pentru scriitorii africani
Netflix şi Realness Institute vor lansa un laborator de dezvoltare a conţinutului pentru scriitorii africani
Un șofer amenință un polițist. Omul nu știa că este filmat așa că și-a dat drumul la gură - VIDEO VIRAL
Un șofer amenință un polițist. Omul nu știa că este filmat așa că și-a dat drumul la gură - VIDEO VIRAL
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere prea mult
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere prea mult
Apariția nemaivăzută a Anamariei Prodan! Cum putea să arăte în tinerețe, cu părul mult mai scurt
Apariția nemaivăzută a Anamariei Prodan! Cum putea să arăte în tinerețe, cu părul mult mai scurt
Anca Serea, cum arată complet nemachiată! Fanii au rămas surprinși de cum arată vedeta la 39 de ani
Anca Serea, cum arată complet nemachiată! Fanii au rămas surprinși de cum arată vedeta la 39 de ani