Războiul rece

Redactor:
Alin BUFNILA
  • Publicat:

Ultimele trei sezoane din Premier League au însemnat un duel Manchester United – Chelsea. Acum, lupta a ajuns până la finala Ligii Campionilor.

“Războiul rece” din fotbalul englez, dacă stăm să ne gândim că United este condusă de un american, iar Chelsea de un rus, își va disputa un nou episod, ultimul al acestui sezon, pe 21 mai, la Moscova. De altfel, este o prelungire a duelului din campionatul intern, acolo unde “diavolii” și “albaștrii” sunt la egalitate de puncte (81) cu două etape înainte de finalul din Premier League. Nu este doar o înfruntare între Cristiano Ronaldo, pe de o parte, și Drogba, de cealaltă, ci între două cluburi care au investit enorm în ultimii ani. Iar rezultatele se văd. United este cea mai valoroasă grupare a lumii fotbalistice, așa cum spune prestigioasa publicație Forbes, care stabilește prețul clubului din Manchester la 1,8 miliarde de dolari. Și Chelsea este în Top 10, pe locul 8 (764 milioane).

Finala de la Moscova ar putea fi ultima apariție a lui Cristiano Ronaldo în tricoul lui United. Surprinzător, portughezul i-a pus pe jar pe conducătorii de la Manchester. “După 22 mai îmi voi decide viitorul. Dar acum trebuie să ne concentrăm pe câștigarea campionatului”, a spus lusitanul.

Pe aceeași temă
Au dat frâu liber sentimentelor pe plajă! Și asta nu e tot! Au făcut...! Da, e chiar ea în poze

Accident tragic în Portugalia: Fostul internaţional german Michael Ballack şi-a pierdut fiul de 18 ani

Alertă METEO, 5 august. Aproape toată ţara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h

Prima reacție din partea CSA Steaua cu privire la „Crucea lui Becali”

Mașini SH în rate. Prețuri adaptate buzunarului românilor

Cât costă inelul cumpărat de Armin Nicoară, iubitei sale Claudia Puican. Familia a rămas fără cuvinte când a auzit suma dată

Leo de la Strehaia I-A FĂCUT PLÂNGERE la Poliţie lui Florin Salam. De la ce a plecat scandalul

Momentul în care tânărul cu trotineta este lovit mortal de o maşină, după ce motociclistul îi dă cu casca în cap - VIDEO

Adevărata cauză a morții! Ce au găsit în sângele Adrianei Bunea, profesoara decedată după rapel

Femeia cu cea mai mare gură din lume. Poate să mănânce o porție întreagă de cartofi dintr-o dată

Surpriză de proporții în aplicația Waze. O poți folosi chiar acum

'Nu pot sta cu un handicapat!' Ce s-a ales de fosta soție a lui Mihăiță Neșu, la 9 ani după ce l-a părăsit

Cât costă bicicleta cu care Iohannis a mers, azi, la Cotroceni. Românii au rămas uluiți

Boala cumplită care seceră tot mai mulți români. Când trebuie să mergi de urgență la spital

”13.000 de lei salariu pe lună dacă lucrez de acasă, 17.000 dacă trebuie să vin la birou”. Cum se negociază acum salariile

Loredana Groza, senzație pe plajă cu un costum de baie minuscul. Cum arată vedetele pe plajă

S-a demonstrat ştiinţific. Descoperire ŞOCANTĂ despre sexul ORAL. Mulţi o fac în felul ăsta

Veste proastă despre WhatsApp. Milioane de utilizatori vor fi mâniați!

Un nou adversar pentru Dan Barna şi Dacian Cioloş. Senatorul Irineu Darău şi-a anunţat candidatura la şefia USR PLUS:
Un nou adversar pentru Dan Barna şi Dacian Cioloş. Senatorul Irineu Darău şi-a anunţat candidatura la şefia USR PLUS: "Partidul nu este într-un punct deloc bun”
BANCUL ZILEI – Bătrânel răsfățat de nevasta de 19 ani

Un tânăr care mergea pe trotinetă în Capitală a murit după o şicanare în trafic cu un motociclist. Cine este Americanu', motociclistul acuzat de omor

Surpriză colosală pe piaţa de cripto: Ether decolează de 4 ori mai repede decât Bitcoin

BAYWATCH - Azi trăiește pe străzi și caută în gunoaie: „Nu mă spăl pentru a nu fi siluită”

Andreea Bălan și Tiberiu Argint au plecat într-o nouă vacanță. Ce destinație au ales de această dată

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Pedeapsă imediată, mașină poliție camuflată, România. VIDEO incredibil

FOTO. Imagini hot cu Ana Baniciu în costum de baie! Cât de bine arată vedeta

FOTO. Imagini de senzație cu nepotul favorit al lui Gigi Becali și iubita lui sexy, pe plajă! Lucian, un Nea Mărin miliardar modern