Raul l-a depăşit pe Sanchis! VIDEO Cele mai tari momente din cariera atacantului!

18 oct 2009 21 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Raul l-a depăşit pe Sanchis! VIDEO Cele mai tari momente din cariera atacantului! Raul l-a depăşit pe Sanchis! Real, la un punct de Barça, după 4-2 cu Valladolid

Real Madrid a câştigat, scor 4-2 (3-1), partida susţinută peteren propriu, cu Real Valladolid, în etapa a VII-a a campionatuluiSpaniei.

Golurile gazdelor au fost semnate de Raul '14, '18, Marcelo '44şi Higuain '79, în timp ce reuşitele oaspeţilor au fost semnate deAleman '29 şi Marquitos '53

Căpitanul echipei madrilene, Raul Gonzalez Blanco, adepăşit, sâmbătă, performanţa lui Manolo Sanchis, devenindjucătorul care a disputat cele mai multe meciuri oficiale pentruReal, 711.

"Niciodată nu m-am gândit că voi realiza aşa ceva. În curând se vorîmplini 15 ani de când am debutat şi vă daţi seama cât de dificilmi-ar fi fost să mă gândesc la o asemenea 'sumă'. Sunt foartemulţumit şi vreau să îmi ajut coechipierii şi clubul în continuare.Mă gândesc deja la partida de miercuri, când avem un meci importantîn Champions League"
, a declarat Raul la finalulpartidei.

Raul, în vârstă de 32 de ani, are odată cu partida disputatăpentru Real cu Valladolid, una mai mult decât Manolo Sanchis,legendarul fundaş dintre anii 1983 şi 2001.

Cu ajutorul celor două goluri marcate sâmbătă, Raul a dustotalul de reuşite în meciurile oficiale pentru clubul din Madridla 320. El îl depăşise, sezonul trecut, pe Alfredo Di Stefano (307goluri), în topul marcatorilor "all-time" pentru Real.

Tot ieri, Barcelona a remizat cu Valencia, în deplasare, scor0-0. Catalanii sunt în continuare pe primul loc în Spania, cu 19puncte, însă Real Madrid s-a apropiat la un singur punct. Pe trei eSevilla, adversara Unirii Urziceni din Liga Campionilor, cu 15puncte.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.