Panduru dă de pământ cu omul care a câștigat Cupa Mondială și două Campionate Europene: „Nu mai au ăia oameni, altfel era al șaselea sau al șaptelea. Mă uitam la el, săracul…”. Starul pe care-l consideră „terminat”

Panduru dă de pământ cu omul care a câștigat Cupa Mondială și două Campionate Europene:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Basarab Panduru (47 de ani) a urmărit meciul dintre Sporting Lisabona și Atletico Madrid (1-0), din returul sferturilor de finală ale Europa League, și a fost dezamăgit de jocul lui Fernando Torres (34 de ani), atacant despre care consideră că merită să fie a șasea sau a șaptea soluție a lui Simeone pentru atacul spaniolilor.

Vremurile în care „El Nino” punea la respect orice fundaș din La Liga și Premier League pe când juca la Atletico sau Liverpool au apus, iar vârful care i-a adus Spaniei titlul european din 2008 se află, de câțiva ani, într-un declin vizibil. Chiar dacă a încercat să-și relanseze cariera la clubul de suflet, Atletico, Torres nu a reușit să se impună ca titular, e rezerva lui Diego Costa și Griezmann, iar de curând a anunțat că acesta va fi ultimul său sezon la echipa care l-a dat fotbalului mare.

Joi seară, spaniolul a fost trimis de Simeone în locul lui Diego Costa, în repriza a doua a meciului cu Sporting, dar a avut o nouă evoluție ștearsă, care l-a dezamăgit și pe Basarab Panduru, fostul mijlocaș având un discurs dur la adresa fostului goleador: „Mă uitam la săracul Fernando Torres, am citit că vrea să mai joace 2-3-4-5 ani, dar el de fapt nu mai joacă de 2-3-4-5 ani. Când ajungea mingea la el știai din start că e pierdută. El vrea prin China, că are impresia că acolo trece de vreun chinez. Dacă trece, oricum îi apare în față același chinez. Nu treci de nimeni. Doar în America poate, că bănuiesc că de aia mai trece. El e supărat că nu joacă la Atletico, dar n-are cum să joace. E clar că e al patrulea atacant. Nu mai au ăia atacanți, că altfel el era al șaselea sau al șaptelea”, a spus Panduru, la Telekom Sport.

Cum a devenit clar că Torres nu mai poate face față rigorilor din fotbalul la nivel înalt, agentul său a anunțat că sezonul 2018/2019 îl va găsi pe iberic fie în MLS, fie în campionatul Chinei: „Încă nu am negociat cu un club anume, dar avem două variante: Statele Unite și China. În niciun caz Europa sau țările arabe”, a transmis agentul lui Torres.

Până la 34 de ani, Fernando Torres se poate lăuda cu cifre fabuloase: 114 goluri în 332 de meciuri pentru Atletico, 81 de reușite în 142 de apariții în tricoul lui Liverpool, 45 de goluri în 172 de partide la Chelsea și 38 de goluri în cele 110 prezențe la naționala Spaniei. Iar vitrina de trofee a lui „El Nino” nu arată deloc rău: o Cupă Mondială (2010), două Campionate Europene (2008 și 2012), o Ligă a Campionilor, un trofeu Europa League și o Cupă a Angliei, toate cu Chelsea, dar și titlul de golgheter la EURO 2012 și Cupa Confederațiilor din 2013.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup