OFICIAL | Toni Kroos și-a prelungit contractul cu Real Madrid

  • Publicat:
  • Actualizat:

Toni Kroos (29 de ani) a semnat prelungirea contractuală cu Real Madrid, anunță site-ul oficial al spaniolilor. Astfel, mijlocașul va face parte din proiectul inițiat de Zidane, acela de a readuce gloria Realului pe plan intern și internațional, după o stagiune 2018/2019 ratată.

  • Real Madrid și Toni Kroos au ajuns la o înțelegere pentru prelungirea contractului, până pe 30 iunie 2023. Azi, la 13:00 (n.r. ora Spaniei), Kroos va participa la o conferință de presă la stadion„, sună anunțul Realului.

Astfel, madrilenii înlătură orice speculație cu privire la plecarea neamțului. PSG era gata să-i ofere fotbalistului un salariu mai mare cu 50% decât banii pe care îi ia la Real. Nasser Al-Khelaifi, patronul lui PSG, se gândise și la suma pe care o va trimite către Florentino Perez, 80 de milioane de euro, dar ultimul cuvând i-a aparținut lui Zidane.

Toni Kroos face jocul de la mijlocul terenului la Real. Alături de Luka Modric (33 de ani) formează, poate, cel mai valoros cuplu de mijlocași din Europa, cu ajutorul cărora madrilenii au reușit să triumfe de 3 ori consecutiv în Liga Campionilor.

Germanul evoluează pentru Real din 2014, când a fost cumpărat de la Bayern Munchen în schimbul a 25 de milioane de euro. În acest timp a cucerit 12 trofee.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…