Nume-surpriză pentru banca Realului: „E o idee mai bună decât Conte, se adaptează echipei”. Și o descriere pentru Perez: „În situații de criză, îi place să fie mințit”

Redactor:
Dan Mirea
Nume-surpriză pentru banca Realului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid trece printr-o criză profundă în acest sezon și Florentino Perez va produce un șoc la echipă prin demiterea lui Julen Lopetegui și instalarea lui Antonio Conte. Totuși, fostul director sportiv al clubului din perioada 2000-2004, Jorge Valdano, îl susține pe selecționerul Belgiei, Roberto Martinez, în funcția de principal la campioana Spaniei.

Perez l-a chemat de urgență pe Antonio Conte la Madrid pentru negocieri. Perez susține ideea schimbării, iar supărarea sa a fost atât de mare în urma rezultatului de pe Camp Nou încât nu a mai coborât la vestiare la finalul partidei.

Perez, obișnuit să taie în carne vie la Real Madrid, a fost totuși criticat de fostul director sportiv al clubului, iar omului care o conduce pe campioana Europei i-a fost propusă o altă variantă: „Aducerea lui Roberto Martinez mi se pare o idee mai bună, e un antrenor care ar putea să redreseze echipa și pare că se poate adapta mai ușor decât Conte. Conte este mult mai bine văzut, pentru că a câștigat campionate în mai multe țări, dar Roberto Martinez se adaptează echipei”, a declarat Jorge Valdano pentru El Transistor.

Perez nu a scăpat de criticile fostului angajat al lui Real Madrid: „În situații de criză, președintelui îi place să fie mințit, un președinte preferă ca cineva să-l mintă, pentru a nu-și mai face griji”, a adăugat fostul director sportiv al lui Real Madrid.

18 milioane de euro ar trebui să-i plătească Real Madrid lui Lopetegui dacă îl va demite

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen