Florentino Perez a decis cine va fi antrenor la Real Madrid! A apelat la singura variantă rămasă, după ce Conte, Laudrup și Pochettino i-au întors spatele

Redactor:
Dan Mirea
Florentino Perez a decis cine va fi antrenor la Real Madrid! A apelat la singura variantă rămasă, după ce Conte, Laudrup și Pochettino i-au întors spatele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentino Perez pare că s-a decis cine va conduce Real Madrid în acest sezon, după ce Michael Laudrup, Mauricio Pochettino și Antonio Conte au refuzat propunerea venită din birourile clubului blanco. Cadena COPE, o publicație credibilă din Spania, susține că Santiago Solari va continua pe banca echipei cel puțin până la finalul sezonului. 

Solari e doar interimar pe banca lui Real Madrid, după ce Julen Lopetegui a fost dat afară de la echipă din cauza rezultatelor catastrofale. În locul său a fost instalat Solari, ca interminar inițial, promovat de la echipa a doua a clubului, pe modelul Zinedine Zidane. 

Iar cele trei meciuri pe care Real Madrid le-a disputat cu Solari pe bancă par că l-au convins pe Perez să-l promoveze pe Solari ca principal. Cu Solari pe bancă, campioana Europei a înregistrat trei victorii și a marcat 11 goluri. 

Sursa citată susține că Perez e convins că Solari e soluția potrivită datorită revenirii de formă prin care trece echipa, iar, în plus, antrenorul e simpatizat de fotbaliștii prezenți în lot. 

După plecarea lui Lopetegui, Perez a mers pe trei piste pentru postul de antrenor, dar rând pe rând antrenorii contactați au refuzat. Mauricio Pochettino, singurul aflat sub contract, cu Tottenham, a refuzat din cauza lipsei de perspectivă, Michael Laudrup nu a fost convins că ar putea redresa situația, în timp ce marele favorit, Antonio Conte, a intrat într-un conflict cu Sergio Ramos. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută

Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă