Maldini, în negocieri cu Chelsea

  • Publicat:
  • Actualizat:
Maldini, în negocieri cu Chelsea

Sosirea lui Carlo Ancelotti pe banca tehnică a lui Chelsea a creat ulterior un adevărat concurs de scenarii în presa italiană în privința plecărilor dinspre San Siro spre Stamford Bridge. Primul nume a fost cel al brazilianului Kaka, ajuns între timp la Real, apoi au urmat Pato, Pirlo, Seedorf sau Gattuso, însă toți se vor prezenta mai mult ca sigur pe 6 iulie la Milanello. Ultimul nume pe care îl înaintează acum "Gazetta dello Sport", al unui (ex) milanist care ar putea ajunge la Chelsea e cel al lui…Maldini.

Proaspăt retras din activitatea competițională, după 25 de ani sub culorile rosso-nerro, Maldini e gata să înceapă o nouă aventură. Deși a declarat că va cântări cu greu următorul pas pe care-l va face, e greu de crezut că Paolo poate spa mult timp departe de fotbal. Dar, ținând cont că s-a despărțit în relații nu prea cordiale de (unii) suporteri și nici nu e un fan Galliani, cel mai probabil viitorul apropiat nu îl va găsi la clubul din Milano. În plus, a refuzat deja o propunere de a se ocupa de sectorul juvenil.

Presa din Insulă anunță că posibila destinație a lui Maldini e Chelsea. Fostul fundaș al diavolilor a zburat deja la Londra unde s-a întâlnit cu Ancelotti și cu oficiali ai "albaștrilor". Totul a fost doar un intermezzo în drumul lui Maldini spre Miami, unde-și va petrece vacanța, dar a avut timp să discute despre noua sa funcție la Chelsea: team-manager, adică un liant între oficiali și echipă.

Nu e mai puțin adevărat că Maldini ar putea sta chiar pe banca albaștrilor, în postura de al doilea secund al lui Ancelotti, după Ray Wilkins. Rămâne de văzut dacă se va concretiza vreunul dintre aceste scenarii.   
 
Pe aceeași temă
Rușine!!! Alexandra Stan, fără lenjerie intimă în timpul concertului

Moruţan, statut schimbat la Istanbul: Imagini superbe după golul fabulos pe care l-a marcat VIDEO

A 100 victorie a lui Hamilton. Final palpitant la Marele Premiu al Rusiei

S-a ținut de cuvânt! Ce a făcut starul de 18 ani al lui Real Mardid pentru angajații fostului club, Rennes

Cea mai agresivă Dacia Duster. Cu aceste modificări SUV-ul românesc arată fabulos

Telenovelă în toată regula. Întâlnire de gradul zero între Cristi Borcea și actualul soț al Alinei Vidican. Ce au pus la cale

Este BOMBA BOMBELOR în showbiz, vorbim de cel mai temut clan interlop

Când se va încheia pandemia?! Anunțul a fost făcut de șeful Pfizer

Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. Ce să mănânci pentru un ficat sănătos

Planul DIABOLIC al lui Ceauşescu. Urma să se aplice în 1992 - FOTO

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

Horoscop 27 septembrie. Viața acestei zodii se va schimba radical de azi

S-a aflat tot despre viaţa Ramonei Gabor din Dubai. Cu cine are o relaţie de ani de zile

BOMBA dimineții de la PFIZER! Șeful companiei, anunț ÎN MIEZ DE NOAPTE

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model

Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină

Produse utile disponibile la Lidl începând de luni, 27 octombrie

Farul Constanţa învinge CS Mioveni cu 2-1, cu un gol marcat în ultimul minut suplimentar de joc

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Cum supraveghea Securitatea traseul Ceauşeştilor prin Capitală. Disperarea românilor de a ajunge în Vest

Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România

Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului

Mihai Petre si Elwira Duda - povestea relației lor. Sunt căsătoriți de 13 ani

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Care sunt momentele în care se produc cele mai grave accidente rutiere. N-o să-ți vină să crezi!

Adelina Pestrițu, profesoara `bunelor maniere`, imagini incendiare în costum de baie! FOTO

FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`