Liverpool, pe punctul de a pierde un fotbalist important! Clubul care insistă pentru elevul lui Klopp

Redactor:
Dan Mirea
Liverpool, pe punctul de a pierde un fotbalist important! Clubul care insistă pentru elevul lui Klopp
  • Publicat:
  • Actualizat:

AS Roma caută să transfere un fundaș central de calibru în această vară, iar pe lista formației din capitala Italiei se află Daniele Rugani (Juventus Torino) și Dejan Lovren (Liverpool).

În această vară, Roma l-a pierdut pe Konstantinos Manolas (28 de ani), grecul fiind transferat la Napoli, pentru 36 de milioane de euro. Potrivit Corriere Dello Sport, echipa condusă de Paulo Fonseca a început negocierile atât cu Daniele Rugani, cât și cu Dejan Lovren. În cazul primului, Roma și Juventus iau în calcul un împrumut al internaționalul italian, însă varianta nu este pe placul fotbalistului, care și-ar dori un transfer definitiv.

De asemenea, Roma a început negocierile și cu Dejan Lovren, fundașul de 30 de ani de la Liverpool. Principalul impediment în realizarea transferului croatului ar fi reprezentat de salariul actual pe care apărătorul îl are la campioana Europei, aproximativ 5 milioane de euro, cu bonusuri incluse. Totuși, Lovren ar fi dispus să renunțe la pretențiile financiare și să înceapă o nouă etapă din cariera sa.

Lovren evoluează din 2014 la Liverpool și mai are contract cu echipa lui Jurgen Klopp până în 2021. Totuși, croatul a a devenit a patra opțiune pentru postul de fundaș central în echipa vicecampioanei Angliei, după Virgil Van Dijk, Joe Gomez și Joel Matip.

De partea cealaltă, Daniele Rugani (25 de ani) a evoluat cu regularitate la Juventus în sezonul precedent, însă ar avea șanse mici sa scenariul să se repete, având în vedere că Matthijs De Ligt (20 de ani) a sosit, în această vară, la echipa lui Maurizio Sarri, de la Ajax.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Trebuie SĂ PRIMEASCĂ BANII de urgență. Decizia uriașă care se pregătește în ROMÂNIA
Trebuie SĂ PRIMEASCĂ BANII de urgență. Decizia uriașă care se pregătește în ROMÂNIA
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…