Sevilla mută pe banca tehnică. Antrenorul care a făcut-o să plângă pe Barcelona e tot mai aproape de gruparea care l-a dorit pe Ianis Hagi

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 22 May. 2019, 20:54 Actualizat: 22 May. 2019, 21:06 Highlight
Sevilla mută pe banca tehnică. Antrenorul care a făcut-o să plângă pe Barcelona e tot mai aproape de gruparea care l-a dorit pe Ianis Hagi

Aventura italianului Eusebio Di Francesco pe banca tehnică a clubului AS Roma s-a încheiat în luna martie 2019, atunci când gruparea giallorossa a fost eliminată din optimile Ligii Campionilor de Porto. Tot atunci, de la formația din Italia a plecat și directorul sportiv, Monchi.

Oficialul spaniol nu a rămas mult timp fără echipă, acesta s-a întors la formația Sevilla, deși a fost dorit și de Arsenal. A preferat să se întoarcă la clubul din La Liga, acolo unde a făcut cea mai mare performanță în calitate de director sportiv.

Potrivit jurnaliștilor din Italia și din Spania, Monchi și Eusebio Di Francesco ar putea colabora din nou. De data aceasta antrenorul din Peninsulă ar putea merge pe teritoriul lui Monchi. Ziariștii de la Tuttomercatoweb, care îi citează pe cei de la Estadio Deportivo, notează că fostul antrenor al romanilor este dorit de Sevilla, care este dispusă să îi ofere tehnicianului un contract pe următorii doi ani.

Joaquin Caparros este antrenorul interimar al Sevillei, care a ajuns pe banca tehnică a echipei din La Liga după ce Pablo Machin a plecat de la club, în martie, în aceeași perioadă în care Monchi și Eusebio Di Francesco s-au despărțit de AS Roma.

Eusebio Di Francesco a ajuns la formația giallorossa în iunie 2017, atunci când l-a înlocuit pe Luciano Spalletti pe banca tehnică de pe Olimpico. În vârstă de 49 de ani, tehnicianul italian a reușit să ajungă cu Roma până în semifinalele Ligii Campionilor, în sezonul 2017-2018, după ce a eliminat-o pe Barcelona. În ediția trecută de campionat, AS Roma a încheiat Serie A pe locul trei. După aceste reușite, în vara anului 2018, Di Francesco și-a prelungit contractul cu romanii pentru următoarele două sezoane. În martie 2019 a plecat de la Roma, lăsând echipa pe locul patru, poziție care merge în Liga Campionilor

Acum, cu tehnicianul Claudio Ranieri și o singură etapă rămasă de jucat în Serie A, AS Roma este pe locul șase.

De cealaltă parte, Sevilla a încheiat sezonul 2018-2019 din La Liga pe locul șase, poziție care duce în preliminariile pentru calificarea în Europa League.

 

 

 

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 22 May. 2019, 20:54 Actualizat: 22 May. 2019, 21:06 Highlight
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS. Fostă vedetă PRO TV, arestată în SUA! A lucrat la emisiunea lui Cătălin Măruţă
BREAKING NEWS. Fostă vedetă PRO TV, arestată în SUA! A lucrat la emisiunea lui Cătălin Măruţă
VIDEO Momentul în care nevasta îşi prinde soţul în maşină cu amanta chiar în timpul unei partide de amor. „Eşti înfocată de... Nu îţi dau nicio haină“
VIDEO Momentul în care nevasta îşi prinde soţul în maşină cu amanta chiar în timpul unei partide de amor. „Eşti ...
Taxe uriaşe pentru a traversa Capitala, pentru orice şofer. Care sunt maşinile iertate
Taxe uriaşe pentru a traversa Capitala, pentru orice şofer. Care sunt maşinile iertate
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
Diana Belbita, infrangere VIOLENTA la debutul in UFC! Adversara n-a avut mila si a lovit-o pana la sange! VIDEO
Diana Belbita, infrangere VIOLENTA la debutul in UFC! Adversara n-a avut mila si a lovit-o pana la sange! VIDEO
O soţie din Gorj îşi surprinde soţul cu amanta, goi, în maşină, şi i-a filmat. Ce i-a făcut femeii(VIDEO)
O soţie din Gorj îşi surprinde soţul cu amanta, goi, în maşină, şi i-a filmat. Ce i-a făcut femeii(VIDEO)
Permis uitat acasă, permis suspendat, fără permis: Ce păţeşti dacă eşti prins la volan în fiecare din cazuri
Permis uitat acasă, permis suspendat, fără permis: Ce păţeşti dacă eşti prins la volan în fiecare din cazuri
Lovitură de teatru. Vom avea un nou super brand în Liga 1? ”Va ocupa locul Stelei”
Lovitură de teatru. Vom avea un nou super brand în Liga 1? ”Va ocupa locul Stelei”
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai MULTE ZILE LIBERE în România!!!
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai MULTE ZILE LIBERE în România!!!
BREAKING NEWS: Fiscul vă dă BANI. Finanţele schimbă TOTAL REGULILE. Vedeţi aici care sunt condiţiile
BREAKING NEWS: Fiscul vă dă BANI. Finanţele schimbă TOTAL REGULILE. Vedeţi aici care sunt condiţiile
Blonda sexy se relaxa pe plajă, când CEVA i-a atras atenţia, lângă ea. A avut un ŞOC când a şi-a dat seama ce e - VIDEO
Blonda sexy se relaxa pe plajă, când CEVA i-a atras atenţia, lângă ea. A avut un ŞOC când a şi-a dat seama ce e - VIDEO
FURIOS și IUTE la MÂNIE după ce i-a fost lovită mașina de lux. Adrian Enache a răbufnit la o CUCOANĂ în centrul Bucureștiului!
FURIOS și IUTE la MÂNIE după ce i-a fost lovită mașina de lux. Adrian Enache a răbufnit la o CUCOANĂ în centrul Bucureștiului!
Ce se întâmplă cu pensiile şi cu banii de la UE! Viorica Dăncilă, avertisment pentru români
Ce se întâmplă cu pensiile şi cu banii de la UE! Viorica Dăncilă, avertisment pentru români
De ce ura Nicolae Ceaușescu întreaga Casă Regală a României. Le-a făcut asta 43 de ani
De ce ura Nicolae Ceaușescu întreaga Casă Regală a României. Le-a făcut asta 43 de ani
Cum arată noul GOLF 8. Poze reale cu mașina de pe linia de producție. FOTO
Cum arată noul GOLF 8. Poze reale cu mașina de pe linia de producție. FOTO
Prezidenţiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern şi un comisar agreat de Germania. Mureşan va ajunge premier | VIDEO
Prezidenţiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern şi un comisar agreat de Germania. Mureşan va ajunge premier | ...
Cine este, de fapt, amanta din Gorj filmată dezbracată! Gestul halucinant făcut de soțul femeii. VIDEO
Cine este, de fapt, amanta din Gorj filmată dezbracată! Gestul halucinant făcut de soțul femeii. VIDEO
Prima zi din weekend aduce certuri serioase în cuplu! Atenție mare daca esti Berbec, Gemeni, Rac dar și…
Prima zi din weekend aduce certuri serioase în cuplu! Atenție mare daca esti Berbec, Gemeni, Rac dar și…
Gestul deplasat al lui Mihai Mitoseru dupa ce a divortat oficial de Noemi! Ce a dezvaluit din casnicia lor
Gestul deplasat al lui Mihai Mitoseru dupa ce a divortat oficial de Noemi! Ce a dezvaluit din casnicia lor
Kate Middleton, însărcinată cu gemeni? Cum s-a dat de gol Ducesa de Cambridge
Kate Middleton, însărcinată cu gemeni? Cum s-a dat de gol Ducesa de Cambridge
Un Duster pe care nu-l vei găsi niciodată în reprezentanţă. Costă 35.000 de euro şi sigur îl vei remarca pe stradă - GALERIE FOTO
Un Duster pe care nu-l vei găsi niciodată în reprezentanţă. Costă 35.000 de euro şi sigur îl vei remarca pe stradă ...
Anamaria Prodan şi-a pierdut casa la casino! A dat în patima jocurilor de noroc
Anamaria Prodan şi-a pierdut casa la casino! A dat în patima jocurilor de noroc
Nicoleta Luciu are 39 de ani şi nu mai apare la TV! Cum a ajuns să arate fosta vedetă, care făcea ravagii în revistele pentru bărbaţi. FOTO
Nicoleta Luciu are 39 de ani şi nu mai apare la TV! Cum a ajuns să arate fosta vedetă, care făcea ravagii în revistele ...
Scandal uriaș la Vocea României! Chirilă și Brenciu s-au certat infernal. Ce i-a putut spune Tudor
Scandal uriaș la Vocea României! Chirilă și Brenciu s-au certat infernal. Ce i-a putut spune Tudor
Confruntări între liderii independenți catalani și agenții de poliție
Confruntări între liderii independenți catalani și agenții de poliție