Luciano Spalletti a explicat de ce nu este Icardi în lotul lui Inter: „A fost o hotărâre grea, dar asumată”

Luciano Spalletti a explicat de ce nu este Icardi în lotul lui Inter:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul lui Inter Milano, Luciano Spalletti, a explicat situația din cadrul clubului și mai ales ce se întâmplă cu fostul căpitan al nerazzurrilor, Mauro Icardi. Atacantul argentinian, de 25 de ani, a fost înlocuit cu portarul Samir Handanovic, care va fi de acum înainte căpitanul lui Inter.

Decizia de a-i lua banderola de căpitan a fost foarte dificilă și foarte dureroasă pentru Icardi. A fost o hotărâre grea, dar asumată de absolut toată lumea din club pentru binele echipei Inter„, a spus tehnicianul echipei din Milano, Luciano Spalletti, în cadrul conferinței de presă susținută înaintea partidei tur din 16-imile Europa League în fața formației din Austria, Rapid Viena.

Potrivit presei din Italia, Mauro Icardi nu a făcut deplasarea cu echipa nerazzurra pentru că ar fi fost scos din lot, însă antrenorul italian a făcut lumină și în acest caz:

Era convocat pentru meciul cu Viena, dar nu a vrut să vină. Este evident că se simte rău, dar sunt lucruri din jur care-l deranjează atât pe el, cât și pe echipă.

Noi acum trebuie să ne gândim numai la meci. Toate gândurile și toată atenția noastră trebuie să fie pe întâlnirea cu Rapid Viena, să înregistrăm un rezultat bun în fața unui adversar dificil. Acum sperăm ca echipa să reacționeze într-un mod pozitiv„.

Inter Milano va disputa primul meci din 16-imile Europa League, în deplasare, în Austria, în fața echipei la care evoluează atacantul român Andrei Ivan, Rapid Viena, joi, 14 februarie, de la ora 19:55.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui Tottenham
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui…
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după 24 de ore de la…
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce a intervenit Irina Fodor: „Știe ce are de făcut!”
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce…