Ce note au primit Dennis Man şi Valentin Mihăilă, după Parma – Venezia 1-1
S-au aflat notele pe care le-au primit Dennis Man și Valentin Mihăilă, după egalul Parma – Venezia 1-1.
Românii legitimați la Parma, Dennis Man și Vali Mihăilă, au fost folosiți de tehnicianul Fabbio Pechia în cel mai recent meci de Serie A disputat de gruparea nou-promovată, în fața Veneziei, scor 1-1. Valentin Mihăilă a fost pe teren 86 de minute, în timp ce Man a fost utilizat doar o repriză.
Dennis Man și Valentin Mihăilă au primit notele, după Parma – Venezia 1-1
Vali Mihăilă a primit nota 6,3 după 86 de minute petrecute pe teren, în care nu a avut mari realizări pe plan ofensiv, fiind schimbat de antrenorul Parmei pentru Anas Haj Mohamed.
De cealaltă parte, Dennis Man, care a fost mențiunt pe banca de rezerve în prima repriză pentru a fi protejat de o eventuală accidentare pentru că este aproape de un transfer la Fiorentina, a fost introdus pe teren în minutul 46, iar pentru repriza jucată a fost notat cu 7,3 de sofascore.
Fiorentina îl evaluează pe Dennis Man între 12 și 15 milioane de euro
Presa din Italia scrie despre transferul lui Dennis Man la gruparea „viola”, iar prețul pe care echipa aflată pe locul 6 în Serie A ar fi dispusă să îl achite este între 12, respectiv 15 milioane de euro.
Gazzetta: Luiz Henrique? Oferta Fiorentinei nu depășește 20 de milioane de euro cu bonusuri incluse. Man? 15 milioane de euro și gata!”, a titrat publicața Labaroviola.com, citând informații puse la dispoziție de Gazzetta dello Sport.
Sursa precizată anterior a mai scris și:
Fiorentina evaluează alternativa Dennis Man de la Parma, care presupune o investiție estimată între 12 și 15 milioane de euro. Pentru defensivă, negocierea pentru Pablo Mari este în impas. În următoarele zile, clubul va decide dacă mai aduce un mijlocaș pentru a îmbunătăți departamentul cu noi soluții tactice, anunță Gazzetta dello Sport”, au mai scris jurnaliștii italieni.