A plecat din România cu un singur gând, dar visul i se poate nărui! Sepsi, OUT din echipa lui Nurnberg după ce a promovat

A plecat din România cu un singur gând, dar visul i se poate nărui! Sepsi, OUT din echipa lui Nurnberg după ce a promovat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecat în 2015 de la ASA Tîrgu Mureș să-și facă un nume în Europa, Laszlo Sepsi are șanse mici să își poată îndeplini visul de a juca într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume, chiar dacă Nurnberg a promovat în prima ligă germană după ce a terminat Bundesliga 2 pe locul secund.

Primul sezon în liga secundă a fost unul bun pentru fotbalistul în vârstă de 30 de ani. S-a impus încă din start în prima echipă, reușind să bifeze 31 de prezențe, dar apetitul ofensiv arătat în Liga 1 nu a fost la fel de pregnant și în Germania, unde a oferit două pase de gol, fără însă să înscrie. A continuat pe aceeași linie și-n al doilea sezon, remarcându-se prin consistența din compartimentul defensiv. Prestațiile sale au fost apreciate de ziariștii nemți, apărând varianta ca Sepsi să facă pasul în prima ligă germană.

Accidentarea i-a oprit ascensiunea

Ghinionul l-a lovit pe Sepsi atunci când se aștepta mai puțin. O accidentare la gleznă a fost motivul care l-a scos din ritm pe fundaș. Deși nu a acceptat să se opereze imediat, jucând șase luni cu injecții pentru a face față durerilor, s-a dovedit că Sepsi a luat decizia greșită, nereușind să mai țină pasul cu Arne Feick, adversarul său pe post.
 
Nici operația nu i-a fost benefică lui Sepsi. După pauza pricinuită de intervenția chirurgicală, jocul său a avut multe lipsuri și-n acest sezon a prins șase meciuri, trei dintre acestea fiind pentru echipa a doua a clubului.

Nurnberg  va evolua în Bundesliga în sezonul 2018 – 2019, dar șansele ca Sepsi să rămână la echipă sunt extrem de mici. Din câte se pare, pe postul de fundaș stânga va fi titular Garcia Ulisses, un tânăr elvețian de viitor.

Sepsi valorează 300.000 de euro, deși acum zece ani era cotat la 2.5 milioane.


Articol scris de Răzvan Stîngă

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…