Doar un punct. Cum explică Santiago Solari remiza lui Real Madrid cu Villarreal: „Accidentarea lui ne-a costat”

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 04 Jan. 2019, 11:15 Actualizat: 04 Jan. 2019, 11:16 Campionate Externe
Doar un punct. Cum explică Santiago Solari remiza lui Real Madrid cu Villarreal: „Accidentarea lui ne-a costat”

Real Madrid a debutat în 2019 cu o remiză pe terenul celor de la Villarreal. Galacticii au condus până în minutul 82, însă Santi Cazorla a reușit dubla, iar trupa lui Santiago Solari a adunat doar un punct în restanța etapei cu numărul 17, rundă care s-a disputat la finalul anului trecut.

Am avut victoria în mâna noastră și am vrut să închid meciul, dar adversarii au revenit și au obținut remiza. Au jucat foarte ofensiv, evoluau acasă și aveau nevoie de puncte„, a declarat Solari la finalul meciuui, care a mai adăugat:

„Accidentarea lui Gareth ne-a costat, deoarece am pierdut acea parte pentru contraatac, iar Gareth este un specialist în asta. Am văzut ce s-a întâmplat – a fost contrat la o minge și a simțit ceva. A continuat, dar nu a mai reușit asta și în repriza secundă„.

Scorul a fost deschis de Cazorla, dar Karim Benzema și Raphael Varane au adus-o repede în avantaj pe Real, care a terminat în avantaj prima repriza. După pauză, Solari a fost nevoit să înceapă repriza fără Gareth Bale, pe care l-a înlocuit cu Isco. Galezul a fost contrat tare în minutul 39, a decis să continue meciul, dar nu a mai putut reveni de la cabine.

Solari a fost nevoit să îl schimbe și pe Luka Modric, în minutul 64:

„Luka se recuperează după o gripă și asta a fost tot ce a putut să ofere în acest meci. Am fost mulțumit că a reușit să stea pe teren o oră, iar introducerea lui Valverde ne-a dat o mai mare energie„.

În urma acestei remize, Real Madrid rămâne pe locul al patrulea, cu 30 de puncte, în timp ce Villarreal se află abia locul al 17-lea, cu 16 puncte.

 

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 04 Jan. 2019, 11:15 Actualizat: 04 Jan. 2019, 11:16 Campionate Externe
Pe aceeași temă
Ludovic Orban a facut anuntul despre inghetarea anului scolar! OFICIAL! E stirea momentului
Ludovic Orban a facut anuntul despre inghetarea anului scolar! OFICIAL! E stirea momentului
Cei „12 apostoli“ ai dezinformării despre coronavirus au ajuns şi în România
Cei „12 apostoli“ ai dezinformării despre coronavirus au ajuns şi în România
Care este cea mai periculoasă expunere la coronavirus? Doza virală este decisivă
Care este cea mai periculoasă expunere la coronavirus? Doza virală este decisivă
A iesit din izolare pentru a se duce la majoratul logodnicei sale! Ce jucator din La Liga a incalcat regulamentul in plina pandemie
A iesit din izolare pentru a se duce la majoratul logodnicei sale! Ce jucator din La Liga a incalcat regulamentul in plina ...
Izolarea, un adevărat coşmar pentru Gwyneth Paltrow. Cum i-a afectat viaţa sexuală
Izolarea, un adevărat coşmar pentru Gwyneth Paltrow. Cum i-a afectat viaţa sexuală
Anuntul INGROZITOR facut de ministru! Ne temeam cu totii de asta: Doua noi FOCARE de coronavirus in Romania...
Anuntul INGROZITOR facut de ministru! Ne temeam cu totii de asta: Doua noi FOCARE de coronavirus in Romania...
Topul divelor din România surprinse cu zonele intime la vedere! Imagini demne de filme pentru adulți
Topul divelor din România surprinse cu zonele intime la vedere! Imagini demne de filme pentru adulți
Tensiuni uriaşe între
medici şi conducerea militară a Spitalului Suceava. „Oamenii nu pot înţelege de la o zi la alta că suntem în cazarmă“
Tensiuni uriaşe între medici şi conducerea militară a Spitalului Suceava. „Oamenii nu pot înţelege de la o zi la ...
Ţara care până acum 3 săptămâni nici nu exista pe radarul crizei, acum estimează că va avea 240.000 de decese de coronavirus. ”Va urma o perioadă cum n-am văzut până acum”
Ţara care până acum 3 săptămâni nici nu exista pe radarul crizei, acum estimează că va avea 240.000 de decese de ...
Descoperire de talie MONDIALĂ la marginea unui râu din România. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră. ''SURPRIZA cea mai mare a venit când am ...'' - FOTO
Descoperire de talie MONDIALĂ la marginea unui râu din România. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră. ''SURPRIZA ...
Cum să faci faţă singurătăţii în timpul Pandemiei de Coronavirus
Cum să faci faţă singurătăţii în timpul Pandemiei de Coronavirus
ŞOC! S-a sinucis după ce a aflat ultimele veşti despre coronavirus:
ŞOC! S-a sinucis după ce a aflat ultimele veşti despre coronavirus: "N-am cuvinte!"
Avertisment de ultimă oră de la poliţişti. Nu deschideţi asta! Este un fals
Avertisment de ultimă oră de la poliţişti. Nu deschideţi asta! Este un fals
Scene șocante! Petrecere cu palincă și manele într-un centru de carantină
Scene șocante! Petrecere cu palincă și manele într-un centru de carantină
Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta
Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta
Un român s-a întors din Anglia cu un SUV Mercedes. Reacția jandarmilor după ce șoferul a sfidat regulile
Un român s-a întors din Anglia cu un SUV Mercedes. Reacția jandarmilor după ce șoferul a sfidat regulile
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul a plecat de la o APLICAŢIE oferită de toate smartphone-urile moderne. Avocat: „Merită o medalie!”
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul ...
Austria ar putea deveni prima ţară europeană care ridică restricţiile impuse de COVID-19
Austria ar putea deveni prima ţară europeană care ridică restricţiile impuse de COVID-19
România trimite medici la EXPORT în ITALIA în cea mai cruntă zonă și plină pandemie
România trimite medici la EXPORT în ITALIA în cea mai cruntă zonă și plină pandemie
Temperatura la care noul CORONAVIRUS poate muri în doar 5 minute
Temperatura la care noul CORONAVIRUS poate muri în doar 5 minute
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat cu designerul in doar cateva zile
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat ...
Autoritățile au început RECHIZIȚIONAREA. Se întorc la stat toate bunurile
Autoritățile au început RECHIZIȚIONAREA. Se întorc la stat toate bunurile
FOTO. Anca Țurcașiu arată fabulos la 49 de ani! Se pozează fără rețineri în carantină
FOTO. Anca Țurcașiu arată fabulos la 49 de ani! Se pozează fără rețineri în carantină
FOTO. Adelina Pestrițu, incendiară la ieșirea din duș! S-a pozat așa, iar fanii s-au încins: "Are pe ce să stea prosopul"
FOTO. Adelina Pestrițu, incendiară la ieșirea din duș! S-a pozat așa, iar fanii s-au încins: "Are pe ce să stea ...
Corona şi Covid – de ce a ales un cuplu să îşi boteze astfel gemenii nou-născuţi
Corona şi Covid – de ce a ales un cuplu să îşi boteze astfel gemenii nou-născuţi
Un român din MIAMI și-a cumpărat un Volkswagen PASSAT din 2014. Dotarea cu care a RUPT GURA americanilor
Un român din MIAMI și-a cumpărat un Volkswagen PASSAT din 2014. Dotarea cu care a RUPT GURA americanilor