ULTIMA ORĂ‚ | Dan Petrescu, demis de la Kuban Krasnodar

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Inevitabilul s-a produs. Așa cum presa rusă a anunțat încă de marți dimineață, Dan Petrescu a fost demis de la Kuban Krasnodar, anunțul fiind făcut pe site-ul oficial al clubului rus.

Dan Petrescu este în pericol de a fi dat afară de la Kuban Krasnodar. Presa rusă scrie că tehnicianul român va fi demis în cursul zilei de marți, iar locul său va fi luat de Alexander Grigorian.

Potrivit celor de la championat.com, Nicolae Pârnău a confirmat că se poartă discuții în acest sens. Agentul lui Petrescu a declarat pentru sursa citată negocierile pentru rezilierea contractului sunt în plină desfășurare.

Kuban Krasnodar ocupă locul 14 după 15 etape scurse din liga secundă din Rusia, cu doar 16 puncte. Echipa condusă de Petrescu a înregistrat doar trei victorii și se află la doar 2 puncte de zona retrogradării.

Dan Petrescu, în vârstă de 48 de ani, a mai pregătit-o pe Kuban în perioada 2009-2014 și a fost extrem de apreciat. Românul a reușit să promoveze echipa în prima ligă din Rusia după doar un sezon în primul său mandat.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…