Căutat de poliție după ce a intrat cu pistolul pe teren, patronul lui PAOK trimite un mesaj public: „Îmi cer scuze, însă suntem ținuți ostatici de un sistem bolnav! Voi continua să lupt, vreau titlul pe teren, nu în tribunal”

Căutat de poliție după ce a intrat cu pistolul pe teren, patronul lui PAOK trimite un mesaj public:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul din Grecia este într-o stare deplorabilă în acest moment. Evenimentele de la finalul jocului PAOK – AEK au dus la suspendarea pe termen nelimitat a campionatului, măsură luată de Guvern, iar situația este greu de ținut sub control în ceea ce îi privește pe fanii principalelor echipe. Pentru PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, lucrurile sunt și mai negre. Clubul din Salonic riscă să piardă orice șansă de a se mai lupta pentru titlu după ce patronul Ivan Savvidis a intrat pe teren, în timpul protestelor de la finalul meciului menționat, purtând la curea un toc în care se afla un revolver.

Pe numele rusului a fost emis un mandat de arestare și, până la lămurirea situației, Savvidis a transmis un mesaj public în care încearcă să își explice acțiunile. Îl redăm integral: 

Vreau să îmi cer scuze suporterilor lui PAOK, suporterilor fotbalului grec și întregii lumi a fotbalului. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. În mod clar, nu aveam niciun drept să intru pe teren în acest mod.

Reacția mea emoțională a fost cauzată de situația negativă generală care există în fotbalul din Grecia în ultima perioadă, dar și de setul de evenimente complet inacceptabile care au avut loc la finalul meciului PAOK – AEK: decizia arbitrului și a tușierului (gol – gol anulat – gol), întreruperea meciului, protestele și pătrunderea pe gazon a numărului mare de oameni de la fiecare echipă.

Toate aceste lucruri ar fi putut duce la o stare periculoasă pe teren, iar unicul meu scop a fost să protejez zecile de mii de fani PAOK de eventuale provocări care ar fi putut duce la lupte, la victime omenești. Credeți-mă, nu am avut nicio intenție să mă ocup de echipa adversă sau de arbitrii meciului. Și în mod clar nu am amenințat pe nimeni. Din păcate, atât eu cât și familia mea, dar și colegii mei, toți suntem ținuți ostatici de un sistem fotbalistic complet bolnav.

Mă lupt și voi continua să mă lupt, în pofita atacurilor neîntrerupte de la toate nivelurile, pentru un fotbal drept și o judecată onorabilă în toate meciurile. Și vreau să câștigăm campionatul pe teren, nu în tribunal!

Din nou, îmi cer scuze.

Președintele lui PAOK,

Ivan Savvidis

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz