Eden Hazard a dat cărțile pe față: „Adevărul este că în vară am vrut să plec de la Chelsea”

Eden Hazard a dat cărțile pe față:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Starul belgian, Eden Hazard, a dezvăluit care a fost primul său gând după ce s-a încheiat Campionatul Mondial din Rusia. Potrivit Daily Mail, atacantul a vrut să plece de la Chelsea și să ajungă la Real Madrid.

Am să vă spun adevărul. După Campionatul Mondial am vrut să plec, pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul și să ajung să joc în Spania„, a spus Eden Hazard, care a mai adăugat: „Apoi am vorbit cu cei din conducere (n.red. – Chelsea) și cu antrenorul și am spus: >. Avem un antrenor nou și îmi place fotbalul pe care îl jucăm, sunt fericit că am rămas. Mai am 3 ani de contrat aici„.

Întrebat dacă își vede viitorul pe Stamford Bridge, jucătorul belgian a răspuns: „Sigur, dar este și posibilitatea să plec. Iubesc acest club, îi iubesc pe fani, pe oraș și pe colegii mei. Cred că și ei mă iubesc pe mine, deci este foarte ușor să fiu aici. Dar indiferent dacă plec sau rămân, eu voi fi fericit. Acest club face parte din viața mea, așa că vom vedea„.

Hazard este impresionat de noul tehnician, Maurizio Sarri. În cele 7 etape din Premier League, Chelsea nu a pierdut niciun meci, a adunat 17 puncte, din 5 victorii și două remize.

Este unul dintre cei mai buni antrenori din lume (n.red. – Sarri). Mi-a spous doar să marchez goluri. O să încerc să marchez 20 de goluri și apoi poate vom fi mai buni„.

Joi, 4 octombrie, de la ora 22:00, Chelsea va juca acasă în grupa L din Europa League cu echipa din Ungaria, Mol Vidi FC. În primul meci din grupe, Chelsea s-a impus cu 1-0 în fața echipei pregătite de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele