Ali Sami Yen este acum istorie!** FOTO Ce a mai rămas din „IADUL” fotbalului turc

Ali Sami Yen a fost stadionul care a găzduit meciurile lui Galatsaray și ale naționalei Turciei pentru nu mai puțin de 46 de ani, între 1964 și 2010.

Arena a purtat numele lui Ali Sami Yen, fondatorul lui Galatasaray, și a găzduit primele meciuri în 1945. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, arena era una destul de micuță, lucrările fiind brusc întrerupte. S-a revenit asupra lucrărilor după încetarea ostilităților, iar pe 14 decembrie 1964, noul stadion a fost inaugurat cu partida amicală Turcia – Bulgaria.

Capacitatea pe scaune a stadionului era de 23.000 de locuri, dar recordul de audiență s-a înregistrat chiar la amicalul mai sus menționat, atunci când la meci au fost prezenți 48-000 de fani.

Pe 11 ianuarie 2011 arena a fost închisă, iar pe 13 aprilie a început demolarea legendarului Ali Sami Yen. Noul stadion al lui Galatasaray este, începând de atunci, Türk Telekom Arena. Acesta este cel mai mare stadion privat din Turcia, cu 52.695 de locuri. Arena are chiar și propria stație de metrou.

Publicat: 19 11. 2012, 18:16
Actualizat: 19 11. 2012, 18:42