Bayern Munchen forțează transferul atacantului, dar a primit un răspuns clar: costă minimum 65 de milioane de euro!
Bayern Munchen se întărește pentru noul sezon, iar bavarezii forțează un nou transfer de senzație în această vară.
După ce l-au adus deja pe Luis Diaz, germanii vor acum să-l transfere la club pe Nick Woltemade, starul celor de la Stuttgart.
Bayern Munchen forțează transferul atacantului, dar a primit un răspuns clar: costă minimum 65 de milioane de euro!
Bayern Munchen insistă asupra transferului lui Nick Woltemade, deși tânărul atacant este un fotbalist esențial pentru Stuttgart.
Bavarezii au manifestat un interes puternic pentru transferul atacantului german de câteva săptămâni și s-au întâlnit cu conducerea lui Stuttgart pentru a discuta despre viitorul jucătorului, potrivit Bild.
În urma acestei întâlniri, oficialii șvabilor au decis să mențină o poziție fermă în negocieri și să nu își reducă cerințele, fiind conștienți că au o adevărată perlă la echipă.
Concret, Stuttgart va solicita cel puțin 65 de milioane de euro pentru a lua în considerare o vânzare a jucătorului la Bayern Munchen.
Totuși, surprinzător sau nu, bavarezii au rămas mirați de cerințele financiare ale rivalilor din Bundesliga, motiv pentru care au oprit, cel puțin pentru moment, negocierile.
Bayern Munchen este recunoscut ca fiind un club foarte echilibrat din punct de vedere financiar, care întotdeauna ia în calcul mai multe aspecte înainte să arunce cu banii pentru un transfer important.
Rămâne de văzut dacă cele două cluburi vor relua negocierile pentru mutarea lui Nick Woltemade sau, dimpotrivă, atacantul va continua la Stuttgart și pentru următorul sezon, acolo unde are șansa să demonstreze încă o dată că este un adevărat golgheter în Bundesliga.
- 23 de milioane de euro este cota de piață a lui Nick Woltemade, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
De ce insistă Bayern Munchen pentru Nick Woltemade
Nick Woltemade este unul dintre cei mai promițători fotbaliști germani ai momentului, iar interesul celor de la Bayern Munchen nu este absolut deloc întâmplător.
Woltemade a început fotbalul la TS Woltmershausen, iar ulterior, în 2010, a intrat în academia Werder Bremen. În 2020, la vârsta de 17 ani și 11 luni, a devenit cel mai tânăr jucător care a debutat în Bundesliga pentru Werder Bremen, într-un meci contra lui FC Augsburg.
Fotbalistul este versatil, poate evolua pe mai multe poziții și a început să fie convocat și la echipa mare a naționalei Germaniei. În Bundesliga, Woltemade are deja 14 goluri și 3 pase decisive în 69 de meciuri.
Pentru Stuttgart, acolo unde evoluează din sezonul 2024/2025, Nick Woltemade a reușit să înscrie 17 goluri în doar 33 de meciuri în toate competițiile.