Victoria non-aroganței

Stelei i-au prins bine corecțiile din Liga Campionilor. Jucătorii au înțeles că trebuie să fie mai modești, și-au dat seama de locul pe care îl ocupă în fotbalul european și au conștientizat că mai au enorm de muncit pentru a ajunge la nivelul marilor fotbaliști ai lumii. Fotbaliștii Stelei s-au concentrat numai pe fotbal și, ce-i mai important, au fost lăsați să se concentreze numai pe fotbal, pentru că marilor frustrați din club li s-a ordonat de la Poarta Albă să nu mai vorbească, să nu mai spună tot felul de tâmpenii la televizor și să-i lase pe jucători să se antreneze în liniște.

Și având această liniște, jucătorilor Stelei nu le-a rămas decât să arate din nou că au valoare pentru competiția internă, așa cum au arătat și în campionatul trecut, când au câștigat titlul la pas și fără un adversar serios în spate. Deși a pierdut doi jucători importanți (Rusescu și Chiricheș), Steaua s-a repliat nesperat. „Dulapul” Piovaccari, de al cărui transfer ne-am îndoit, a devenit omul de gol de care echipa avea nevoie, iar Gardoș și-a făcut treaba din ce în ce mai bine, ieșind vrând-nevrând dintr-o groapă de potențial în care fusese băgat și de deciziile curioase ale staff-ului.

Steaua poate închide campionatul sâmbătă, înainte de Crăciun, dacă joacă la fel și la Giurgiu. Diferența de calitate fotbalistică a fost evidentă. Problema Stelei rămâne însă aceea a aroganței. Dacă aroganții principali vor fi ținuți în frâu așa cum au fost ținuți înaintea meciului de aseară, șansele de câștig vor fi mult mai mari. Altfel, intrând pe teren privind de sus, jucătorii Stelei pot avea probleme la Giurgiu.  

Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen