Naționala Muntenegrului

Micuțul stat Muntenegru a fost în aceste zile o adevărată echipă națională. Am simțit spiritul de echipă, mobilizarea extremă, pe care le regăsim și la naționalele de baschet, polo, handbal și fotbal ale acestei țări din fosta Iugoslavie. A fost un meci pe viață și pe moarte, un meci pentru salvarea unor vieți, un meci care a început pe frânghie, cu o coborâre în prăpastie, pentru acordarea primului ajutor și pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate! Un meci care a continuat în birourile autorităților muntenegrene, care au organizat exemplar acțiunile de salvare, un meci care s-a jucat, contracronometru, cu Ambulanțele sosite foarte repede la fața locului, apoi cu o cursă de mare viteză spre spitalele din zonă, al căror personal s-a implicat total, sunt sigur, pentru ca supraviețuitorii să fie resuscitați, operați, bandajați, încurajați. Meciul muntenegrenilor pentru salvarea românilor a continuat cu sute de oameni care au mers să doneze sânge și cu o acțiune impecabilă de transportare a răniților la aeroport pentru repatriere.

Spiritul acesta de luptă, de mobilizare extremă, pe care îl regăsim și la naționala Muntenegrului în mai toate sporturile l-am simțit și acum, într-un moment tragic, fără nicio legătură cu sportul. O mobilizare și o forță extraordinare, un exemplu de bun simț și civilizație, pe care, spun câțiva colegi de-ai mei, nu le-am fi întâlnit în România, într-un caz similar. „Ai noștri mergeau să ciordească, nu să dea primul ajutor!” sau „Nu se înghesuia nimeni să doneze sânge dacă accidentul s-ar fi petrecut în România!”. Din păcate, cam asta este părerea noastră, a românilor, despre noi, românii! Și atunci, cum ați vrea să ne privească cei de afară?

Muntenegru ne bate rău de tot la handbal, la polo, la baschet, cred că avem mari probleme și la fotbal, acum ne-a dat o lecție de comportament civic, de unde avem ce învăța, fiecare dintre noi.

Mulțumim naționalei reunite a Muntenegrului!

Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen