Dacă eram moi și adormiți ca pe vremea lui Daum…

Luptă, România! Luptă până la capăt, până în ultima secundă, până la ultima picătură de enregie! Să fim mai sârbi decât sârbii! Asta ne-am dorit dintotdeauna și asta avem!

Nu vreau să mă entuziasmez, nu vreau să vă entuziasmați, dar mie îmi place. Îmi place naționala lui Contra, chiar dacă e una limitată din punct de vedere tehnic și relațional. La sârbi, de exemplu, se simte clasa unor jucători care evoluează în marile campionate ale lumii. Ei joacă mai mult din talent, noi muncim și luptăm, pentru că atât putem acum.

Dar dacă eram moi și adormiți, ca pe vremea lui Daum, ne băgam picioarele în el de fotbal, nu mai  speram la nimic. Acum sperăm. La o execuție a lui Stanciu, la o acțiune în viteză a lui Mitriță, la un gol al distrugătorului de defensive Țucudean, la zvâcul lui Chipciu, renăscut parcă după retrogradarea în Cehia.

Pe mine, unul, m-a surprins evoluția lui Chipciu. Îmi aduce aminte de primul lui an la Steaua. Incisiv, vitezist, mereu cu privirea înainte, pericol permanent pentru defensiva adversă, era asemănat cu Lăcătuș. Poate că a venit din nou momentul lui. Sau vremea lui.

Și am mare încredere în Drăguș! Mi-au plăcut nervul, zbaterea, curajul acestuia. Pot face chiar un pariu: actualul atacant al Viitorului va fi unul dintre golgheterii României în următorii 10 ani și va juca în campionate puternice ale Europei!

Îl mai avem pe singurul român care joacă în Franța, pe Tătărușanu, apoi surpriza Bălașa, despre care spuneam că e jucător de națională acum un an, pentru ca apoi, după câteva meciuri mai slabe la FCSB, să-l considerăm modest. Îl avem pe Stanciu, de la care vrem mereu mai mult și mai mult, pentru că are calități de decar, pe Răzvan Marin – un excelent recuperator, cu o viziune foarte bună a jocului și un alergător de cursă lungă.

România nu e senzațională în acest moment ca echipă, dar putem vorbi despre niște fotbaliști dedicați, cu bun simț, cu mândria că joacă sub tricolor. Iar eu, ca suporter, asta vreau. Să-i văd pe băieți luptând pe toată durata meciului, revenind când nimeni nu mai crede, când adversarul pare mai bun, mai puternic.

Luptă, România! Hai România!

Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen