Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi

Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
SURSA FOTO: instagram.com/kirahagi/
  • Publicat:

Kira Hagi (28 de ani), sora lui Ianis (26) și fiica fostului mare internațional Gică Hagi (60), a oferit de curând o veste minunată familiei.

În doar câteva luni, în toamna anului 2025 mai precis, ea se va căsători cu partenerul pe care îl cunoaște încă din perioada liceului.

Gică Hagi va fi din nou socru! Kira Hagi și Thomas Ferfelis să căsătoresc

În anul 2024, Gică Hagi a fost socru mare, după ce unicul său fiu, Ianis, s-a căsătorit cu Elena Tănase. Cei doi și-au unit destinele în vara lui 2024, la scurt timp după reprezentația României de la EURO, iar între timp au mai oferit o veste mare familiei. Ianis și Elena Hagi vor deveni părinți în viitorul apropiat.

Însă, Gică Hagi a mai primit o veste minunată, de data aceasta din partea celuilalt copil, unica sa fiică, anume Kira Hagi. Aceasta a acceptat și ea să devină soție, după ce în 2024 a răspuns pozitiv la cererea partenerului Thomas Ferfelis.

Între timp, Kira Hagi și iubitul grec, pe care îl cunoaște încă din perioada liceului, au stabilit și data nunții, după cum au aflat cei de la Click.

Așadar, în luna septembrie anului 2025, fără a fi dezvăluită și o dată exactă, Gică Hagi va fi socru mic. Potrivit sursei citate, mai toate detaliile evenimentului au fost puse la punct, iar la nunta fiicei „Regelui” se vor prezenta aproximativ 1.000 de invitați.

În ceea ce privește locația în care vor petrece mirii și invitații lor, sursa menționată mai sus nu oferă detalii precise, ci doar informează că evenimentul va avea loc la malul mării, în Constanța.

Thomas Ferfelis își are originile în Grecia

Kira Hagi și Thomas Ferfelis au aceeași vârstă și se cunosc încă din perioada studiilor liceale, pe care ambii le-au absolvit în cadrul instituției International School of Bucharest. Ulterior, cei doi au avut pentru o bună bucată de timp o relație la distanță.

Și asta pentru că Thomas Ferfelis a mers în Marea Britanie, la Universitatea Southampton mai precis, pentru a-și continua studiile, în timp ce Kira Hagi a optat pentru o carieră în actorie și a mers să studieze la New York Film Academy.

După absolvirea studiilor universitare, cei doi îndrăgostiți au revenit în România, iar în vara anului 2024 s-au logodit.

În ceea ce îl privește pe Thomas Ferfelis, acesta își are originile în Grecia și este fiul unor cunoscuți afaceriști eleni care dețin holdingul Elgeka Ferfelis.

Totodată, viitorul soț al Kirei Hagi a intrat deja în sectorul antreprenorial și activează din postura de manager în cadrul unei afaceri finanțate de părinții săi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești bune pentru femeile care își doresc copii! Guvernul României a făcut anunțul
Vești bune pentru femeile care își doresc copii! Guvernul României a făcut anunțul
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Atac suburban la adresa lui Marius Şumudică! Antrenorul de la Rapid, distrus după eliminarea din Cupă: ”Clovnul dracu, farseurule, pleacă!”
Atac suburban la adresa lui Marius Şumudică! Antrenorul de la Rapid, distrus după eliminarea din Cupă: ”Clovnul dracu, farseurule, pleacă!”
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Medicul Papei Francisc, despre ultimele clipe din viaţa Suveranului Pontif:
Medicul Papei Francisc, despre ultimele clipe din viaţa Suveranului Pontif: "L-am găsit cu ochii deschiși"
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×