Fiica fostului mare tenismen a intrat în agenția de modelling a lui Naomi Campbell
Fiica unui triplu campion de Mare Șlem calcă pe urmele mamei sale și a devenit fotomodel la agenția celebrei Naomi Campbell.
India Rafter este fiica fostului mare jucător de tenis Patrick Rafter. Tânăra este de o frumusețe răvășitoare la fel ca mama sa și a atras atenția agenției cu care colaborează Naomi Campbell, chiar dacă momentan nu are un număr prea mare de urmăritori pe rețelele de socializare.
Fiica fostului lider mondial ATP începe o carieră de modelling sub îndrumarea lui Naomi Campbell
Patrick Rafter a fost un mare jucător de tenis australian, care s-a impus la US Open în 1997 și 1998, dar și la Australian Open (proba de dublu), un an mai târziu. Alături de soția sa Lara, are doi copii, India și Joshua. Cei doi formează un cuplu de mai bine de 20 de ani, iar acum copiii lor le calcă pe urme și încep să aibă cariere importante.
Chiar și Rafter a fost fotomodel după ce s-a retras din tenis, în 2003, atunci când a devenit model de lenjerie intimă pentru Bonds și ambasador al grupului hotelier Mantra. În onoarea legendarului tenismen a fost numit un teren de tenis din Brisbane, Australia.
India Rafter nu a urmat aceeași carieră ca tatăl său
În vârstă de 19 ani, India Rafter nu a avut aceeași pasiune ca tatăl său, ci a urmat pasiunea mamei, astfel că s-a apucat de modelling. Agenția cu care colaborează Naomi Campbell de peste 30 de ani a ales să colaboreze acum cu India Rafter, primele sale fotografii profesionale fiind disponibile pe site-ul agenției Priscilla Models. Încă nu are un portofoliu complet, dar ușor-ușor începe să devină cunoscută și să atragă mai mulți urmăritori pe rețelele de socializare.
Naomi Campbell a vorbit deseori despre cea care deține agenția de modelling alături de care a realizat pictoriale incendiare de-a lungul anilor.
„Am avut un singur agent de modelling în Australia în toată cariera mea și aceasta este Priscilla Leighton Clark. E încă agentul meu și este o doamnă foarte specială. Meseria este importantă, dar îi pasă și de model. Ea a rămas în viața mea pentru toți acești 30 și ceva de ani”, a declarat Naomi Campbell, potrivit Dailymail.
India a postat numeroase imagini din vacanțele petrecute alături de prietenii săi în destinații populare din sud-vestul Italiei. Se pare că este pe mâini bune la agenția cu care colaborează unul dintre cele mai cunoscute modele din istorie, așa că rămâne de văzut cum va evolua cariera tinerei.