A învins Wozniacki, dar aţi învins şi voi!

27 ian 2018 1823 afişări Comentează şi tu Blog

Nu am priceperea necesară să găsesc explicaţii pentru înfrângerea Simonei, însă aveţi unde citi şi lucrurile astea, colegul Alex Tăcină se pricepe la tenis mai bine decât oricine în presa de sport din România. Va scrie. Însă eu scriu pe fotbal de vreo 12 ani şi, de-a lungul timpului, am putut interacţiona cu ”iubitorii sportului” din România. Înfrângerea Simonei a fost continuată în social media, acest adăpost al neadaptaţilor din punct de vedere social, cu o găleată de zoaie. De fapt, nu găleată. Se simte de parcă s-ar fi fisurat un baraj, iar peste noi ar fi venit un val înalt de mizerie, de apă mâloasă, urât mirositoare, ”condimentată” cu PET-uri şi pungi de plastic.

Am citit - aşa ne-au învăţat şefii ziarelor de pe vremuri, părerile cititorilor nu trebuie ignorate - multe dintre comentariile lăsate pe contul de Facebook al ProSport şi, după ce am vomitat de două ori, am ajuns într-un moment în care nu mai găseam explicaţii. A cui e planeta asta?, vorba lui Mihai, prietenul meu pe care interacţiunea cu România reală, necoafată, l-a făcut să îşi caute reperele săptămâni la rând în liniştea pădurilor din Sri Lanka.

E copleşitor numărul celor care au izbucnit într-un cor de insulte, înjurături şi mişto-uri de ghetou insalubru la adresa celui mai vizibil român din întreaga lume, aşa cum e Simona Halep acum. Şi ce nu pot pricepe e ce, mai precis, ne îndreptăţeşte să fim nervoşi? Care ne sunt reperele, de unde plecăm atunci când considerăm că trebuie să înjurăm la o finală de Grand Slam pierdută? Suntem cetăţeni ai statului Michigan, suntem obişnuiţi cu supremaţia în tenis, cu superlativele în sport, şi ne dezamăgeşte locul doi? Ne-au plictisit finalele, trofeele la alte discipline importante? Nu, suntem cetăţenii statului din subsolul Europei în aproape toate clasamentele, suntem ăia care-şi bat cu bestialitate nevestele şi care-şi trimit copiii la toaletă în fundul curţii după ce le fură carnetul de alocaţii ca să-şi plătească datoriile la crâşmă. Nu excelăm la nimic, ne agăţăm de geniile din cărţile de istorie, genii care ne-au părăsit când încă făceai patru săptămâni de la Southampton până pe coasta de est a Statelor Unite, însă dintr-o dată ne-am trezit îndreptăţiţi să cerem măreţie. Atenţie, nu performanţă! Măreţie!

Nu există fir logic în mesajele românilor, nu există absolut nimic firesc. E o amestecătură între halucinaţii născute din frustarea eşecului la pariuri şi demenţă alimentată de discursul bolnav al unuia ca Banciu, personaj insalubru, laş şi inestetic, eşuat în subsolul televiziunii, individ ale cărui perfomanţe în carieră sunt măsurate în secundele în care n-a respirat aşteptând să îşi termine Ioan Becali saliva pe cămaşa unui coleg de platou. 

Realitatea, în cuvinte puţine şi deloc pretenţioase, este că am asistat la nişte meciuri frumoase ale Simonei, că avem norocul să ne bată inima mai tare prin fazele finale ale turneelor importante de tenis şi că suntem născuţi în ţara care a dat o sportivă ce a ajuns în fruntea unui clasament mondial popular cu femei cu un evident avantaj de ordin fizic. Mai puternice, mai înalte. Atât!

Asta este ţara, oameni buni! Să nu vă imaginaţi că România e aia a voastră şi a prietenilor voştri.

Versiune selectata: mobil / standard