Un super-jucător aflat sub comanda lui Cristi Chivu (45 de ani) la Inter, înțeles cu Real Madrid în ecuația unui transfer de top, a oferit o reacție interesantă pe marginea acestui subiect.
Denzel Dumfries (30), experimentatul fundaș dreapta al campioanei Italiei, a bătut palma cu gruparea din capitala Spaniei. Oficialii clubului de pe „Santiago Bernabeu” vor achita 20.000.000 de euro pentru concretizarea mutării batavului, suma reprezentând clauza de reziliere inserată în actuala înțelegere a fotbalistului. Dumfries mai avea contract cu Inter până în vara anului 2028.
În cursa pentru obținerea semnăturii lui Denzel Dumfries intrase și Barcelona, marea rivală a Realului. Totuși, catalanii s-au văzut învinși de către gruparea blanco.
Prin vocea directorului sportiv, cei de la Inter au confirmat recent faptul că Denzel Dumfries va ajunge pe „Santiago Bernabeu”.
Fundașul dreapta este prezent în cantonamentul Olandei pentru Campionatul Mondial din 2026, el primind o întrebare cu privire la transferul la Real Madrid. Dumfries a refuzat, însă, să discute despre această chestiune.
„Real? Suntem aici acum, pe cea mai importantă scenă: Campionatul Mondial. Toată atenția noastră e îndreptată asupra acestui lucru. Nu pot spune nimic despre asta acum, dar sunt un om fericit. Suntem aici cu o misiune”, a declarat Denzel Dumfries, conform informațiilor apărute pe site-ul fcinter1908.it.
Inclusiv Florentino Perez (79), omul care va continua în funcția de președinte al Realului în urma câștigării alegerilor, a admis că internaționalul olandez va îmbrăca tricoul alb.
Denzel Dumfries își prelungise contractul cu Inter în data de 27 noiembrie 2024. Iată, însă, că fundașul va evolua pe „Bernabeu” din sezonul 2026-2027.
În acest moment, platforma de specialitate Transfermarkt îl evaluează pe Dumfries la 25.000.000 de euro. Suma este cu 5.000.000 de euro mai mare decât cea care conturează clauza de reziliere a apărătorului.
Denzel Dumfries a făcut primii pași în fotbal la Smitshoek, în țara natală. A mai trecut pe la juniorii celor de la RKSV Spartaan și BVV Barendrecht, iar în 2014 a ajuns la Sparta Rotterdam U21.
Peste un an, Dumfries a făcut saltul la prima echipă a Spartei, iar în 2017 a fost achiziționat de către Heerenveen.
PSV Eindhoven l-a luat de acolo în 2018, plătind 5.500.000 de euro pentru transfer. După alți trei ani, Dumfries a semnat cu Inter. Nerazzurrii au trimis circa 14.500.000 de euro la PSV.
La Inter, Denzel Dumfries a adunat 207 meciuri, lăudându-se cu 27 de goluri marcate și cu 28 de assisturi furnizate.
Batavul a cunoscut succesul în Serie A. Iată trofeele cucerite de către Denzel Dumfries de la venirea la Inter: