Următorul impresar al lui Mutu

Redactor:
Marius Nițu

Mutu renunță la impresarul frații Becali ca să slăbească supărarea Fiorentinei, dar are o problemă: noul impresar-medicament are în compoziție aceeași substanță activă, sibutramina, pardon, becalimina, ca și vechile pastile. Pe scurt, don Chiodi e fin cu Victor Becali și e un impresar ce face parte din programul „Fabricat în România”. Cum ar veni, la vizionarea îndrăgitei emisiuni „Cu mască, fără mască”, Fiorentina se poate face ușor violet închis de supărare. Imediat, italienii ar putea susține că Mutu își schimbă impresarul, dar năravul ba. Aici e nevoie de o schimbare radicală, nu e suficient să înlocuiești aspirina cu piramidonul. Deci, cine l-ar putea calma pe Della Valle, președintele Fiorentinei, și l-ar liniști și pe Mutu? Eco, una soluțione bună, Ramona Bădescu, tutti ragazzi o respectă. Sau, mai bine, dacă vrem un jucător mai tânăr, ce ziceți de Ioana Vișan, deja celebra chiriașă a lui Berlusconi? Are argumentul că e și ea argeșeancă și, în plus, știe ce-s alea meciurile cu presa.

Bun, la propunerea Consuelei, se poate schimba imediat orientarea tactică a viitorului impresar. Cel mai potrivit pentru post ar fi joint-autorul Sișu, cu al său frumos refren „Ar trebui să fie alții acolo, în locul meu!”. La asta ar rezona imediat și Briliantul. Da” Sișu e cazat pe banii statului, așa că praf și multă pulbere albă se alege și de colaborarea asta. Totuși, cine poate restabili pacea între Mutu și Fiorentina? În final, vine antibioticul injectabil: Ban Ki-Moon. E cu bani, cu lună, deci cu vise, și Mutu n-o să afle niciodată că omul e secretarul general al ONU.

Redactor:
Marius Nițu
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele