Unirea, ultimul bal

Abia când moare, ne dăm seama ce frumoasă echipă putea fi Unirea. Cu Hajduk Split a făcut egal o repriză și, apoi, a obținut exact cât  Dinamo dintr-un motiv simplu: croații au jucat nu cu o formație pe jumătate distrusă, ci cu o viitoare selecționată divizionară Unirea-Astra-CFR-Steaua și cine o mai participa la lichidarea de stoc a lui Bucșaru. Frunză, acest Maradona de Bărăgan care a marcat un gol superb înșirând patru adversari pe drum, nici măcar nu era pus pe primul raft, la vânzare. Dacă programai un computer cu datele partidei înainte de meci, rezultatul prognozat era dezastruos, dacă nu rușinos. Pe de o parte aveam o echipă fără manager, cu antrenorul în preaviz, cu jucătorii neplătiți de patru luni și cu jumătate din ei transferați exact cum se transferau dintr-un buzunar în altul verighetele nerăscumpărate la termenul stabilit. De partea cealaltă, aveam niște croați care de-abia o umiliseră cu 3-0 pe Dinamo, echipă ce visează la titlu în campionatul unde Unirea se târâie. După ce tragi linie, ajungi la concluzia că Ibricic trebuia să marcheze de patru ori, iar colegii lui de încă patru.

Dar, deși  repriza a doua a fost dezastruoasă, Unirea pleacă spre neant cu onoare,  nu neapărat pentru că a marcat un gol de onoare. Ca să câștige în aceste condiții, avea nevoie de un miracol. În fotbal, miracolele sunt rare, dar Unirea a reușit o performanță: a intrat pe teren  cu picioarele legate de necazuri, dar a încercat tot ce a putut. Pentru repriza a doua nu sunt de vină nici jucătorii, nici antrenorul, ci criza imobiliară care i-a înghețat de tot buzunarul lui Bucșaru. Exact ca o lumânare care, înainte de a se stinge, arde cu o flacără mai puternică, fosta echipă a lui Dan Petrescu a mai jucat o dată fotbal.