Un măr prea tare pentru Wilhelm Tell

Redactor:
Marius Nițu

Grasshopper, luată bob cu bob, nu e mai bună ca Steaua, dar roș-albaștrii au tremurat tot meciul dintr-un motiv simplu: adversarii au fost o echipă, erau mai calmi, în declarațiile de dinainte de partidă și în timpul acesteia elvețienii aveau ceva din liniștea cu care Wilhelm Tell și-a potrivit în arbaletă săgeata. Sau, ca să revenim la sport și la contemporani, aveau ceva din liniștea cu care Federer a doborât, cu un serviciu bine țintit, o sticlă plasată pe capul unui tip care îl ajuta să filmeze un clip pentru Gillette. S-a văzut bine că nu-i afectează foarte mult dacă pierd. Ciriaco Sforza, antrenorul lor, a și declarat că echipa sa nu trebuie să fie nerăbdătoare sau nervoasă și chiar n-a fost. În schimb, steliștii au jucat cu ghetele îngreunate de adjective, nu-i așa, a fost cel mai important meci din cariera lui Ilie Dumitrescu, of! îl uită ăștia odată pe Pițurcă? Antrenorul care la fiecare frază folosește cuvântul „extraordinar”, care vorbește mereu de jucători extraordinari, de atmosfera extraordinară, a avut o problemă: Grasshopper, fără nimic extraordinar, a ticăit regulat ca un ceas, la fiecare sfert de oră a produs o mare ocazie sau chiar un gol anulat aiurea din ofsaid.

Emeghara al nostru parcă era fratele mai mic al lui Emeghara al lor, nu îndrăznea să-l deranjeze cu nicio deposedare, poarta Stelei e oferită pe post de măr elvețienilor de către jaloanele Geraldo și Abrudan, îngălbenite rapid de cartonașe. Sărmanul Tătărușanu se răsucește ca un vierme în stânga și-n dreapta și scăpăm. Asta până ce Surdu simte nevoia să ajute apărarea, făcându-se că leșină în careu, după principiul că și urșii se opresc puțin ca să miroasă „cadavrul”. Steliștii vor să-l resusciteze, iar Salatic marchează. În prelungiri, alte ratări ale elvețienilor și urmează penalty-urile. Aici, în sfârșit, vorba lui Ilie Dumitrescu, are acoperire. Avem un noroc extraordinar, care s-a numit Tătărușanu. Wilhelm Tell a tras în noi, ne-a nimerit, dar mărul a fost prea tare.

Redactor:
Marius Nițu
Tags:
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…