Paradoxul din Groapă

Dinamo ar avea toate motivele de calm, privind dinspre birourile de resurse umane ale clubului, dar liniștea pare o stare incompatibilă cu spiritul din Șoseaua Ștefan ce Mare. Cu Andone pe bancă, fără Turcu și Nețoiu, cu mai puține stridențe din partea lui Borcea și cu Ioan Becali redus la tăcere prin plasarea în poziția de consilier al antrenorului, „câinii” ar fi trebuit să nu cunoască în acest sezon convulsiile care în timp record au început să vulnerabilizeze poziția lui Ando.

Dacă nici el nu va reuși să strângă energiile pozitive din interiorul clubului, Dinamo poate face de bunăvoie cerere pentru a se retrage din istoria fotbalului nostru. Pista banilor, invocată de impresari drept scuză pentru randamentul sub așteptări al fotbaliștilor, nu poate explica în totalitate starea de descompunere a roș-albilor. Pur și simplu, Dinamo nu se hotărăște dacă ar fi mai simplu să moară sau își mai găsește cumva resurse pentru a renaște.
Andone a simțit cine ar trebui să vină cu defibrilatorul, dar nu a avut suficient de mult tact pentru a da mesajele așteptate de suporteri. Fanii sunt cheia revenirii echipei, suporterii sunt sufletul care de ceva timp a început să părăsească trupul poate mult prea plin de păcatele trecutului.

De aceea, țintindu-l pe Andone drept sursă a răului și eventual încercând să scape de el, reponsabilii din Groapă nu fac altceva decât să grăbească și falimentul sportiv și economic, cel afectiv fiind deja pronunțat în Peluza Cătălin Hîldan.