Contra nu e magician

Autor: Mihai CIUCĂ‚ Publicat: 28 Mar. 2018, 13:55 Actualizat: 28 Mar. 2018, 13:56 Blog
Contra nu e magician

O comparație cu epoca Daum la națională nu poate fi ocolită acum, când Contra a ajuns la patru victorii din tot atâtea partide. Autoexilat din fotbalul mare, Daum de pe banca tricolorilor era prudent, temător, era fricos, iar echipa era și ea fricoasă la rându-i. Ce așteptări poți avea oare de la un meci acasă cu Muntenegru, care nu e nici Spania, nici Germania, dacă începi cu patru fundași, cu Săpunaru și Hoban închizători și cu Bicfalvi consemnat în propria jumătate?! Așa a început Daum ultimele preliminarii, temător, fricos, așa le-a și încheiat. Temător, fricos.
 
Consecința: oricine ar fi venit după Daum la cârma naționalei era cu totul altceva. Fără legătură cu subiectul, singura punte de legătură dintre cele două întâlniri, de la Cluj și de la Craiova, e starea mizerabilă a celor două suprafețe de joc. Se spune că noul selecționer a readus printre jucători zâmbetul în vestiar, a destins atmosfera. Posibil. „Vorbește pe limba noastră, înțelegem ce vrea de la noi”, susțin jucătorii. De-ar fi așa, dar nu e, nu poți decât să te minunezi cum de mai pricep stranierii noștri ce-i povățuiesc antrenorii la echipele lor de club… Exceptându-i pe Săpunaru și pe Lung, la care colericul Sumudică răcnește pe limba lor, toți ceilalți nu iau aminte în română la antrenamente. Doar dacă, între timp, Sarri la Napoli și Ranieri la Nantes s-au pus cu burta pe carte și au luat lecții de limba română. În fine, teoria lui „vorbește pe limba noastră” nu prea rezistă.    

Contra a făcut exact ceea ce ar fi făcut orice tehnician cu scaun la cap care nu mai trebuie convins că nu conduce naționala Luxemburgului și-i dârdâie treningul la fiecare meci. Contra a compus, simplu, o echipă echilibrată între compartimente, fără excese, a împins, la fel de banal, centrul de greutate undeva la mijlocul terenului sau dincolo de el. A readus naționalei surâsul, bucuria jocului, a slăbit hamurile tacticizării exagerate care avea doar scopul de a ne demonstra cât de priceput e antrenorul, cum face el pe deșteptul. Cu alte cuvinte, Contra i-a făcut un hatâr și tribunei cu un stil mai ofensiv, pe cât ne țin balamalele.

Nu socotiți mai mult decât e cazul că bilanțul pozitiv al mandatului Contra e compus, excepând oficialul cu Kazahstanul, doar din partide amicale, tratate diferit de către adversari, care, cazul Suediei, ne-au înfruntat cu destule rezerve. De acord, dar știți vorba veche: cum te antrenezi (în meciuri amicale), tot așa și joci (în oficiale).  

 

Autor: Mihai CIUCĂ‚ Publicat: 28 Mar. 2018, 13:55 Actualizat: 28 Mar. 2018, 13:56 Blog
Fierbe lumea interlopă! Tatăl lui Bebino rupe tăcerea:
Fierbe lumea interlopă! Tatăl lui Bebino rupe tăcerea: "S-a tăiat singur ca să.."
EXCLUSIV Discuţii înfiorătoare între Dincă şi colegii de celulă: „Ce mai puteam să fac? Să-l bag şi p-ăla-n cazan!?“
EXCLUSIV Discuţii înfiorătoare între Dincă şi colegii de celulă: „Ce mai puteam să fac? Să-l bag şi p-ăla-n cazan!?“
E OFICIAL! Liviu Dragnea, LIBER! Decizie SOC la Rahova
E OFICIAL! Liviu Dragnea, LIBER! Decizie SOC la Rahova
Cel mai mare site pentru adulţi din lume, dat în judecată pentru că nu oferă subtitrare. Reacţia platformei
Cel mai mare site pentru adulţi din lume, dat în judecată pentru că nu oferă subtitrare. Reacţia platformei
Urmeaza transferul bomba al lui Alibec? Semnul ca vin milioanele pentru atacantul dat afara de Becali! Ce transfer poate prinde
Urmeaza transferul bomba al lui Alibec? Semnul ca vin milioanele pentru atacantul dat afara de Becali! Ce transfer poate ...
Ea este visul oricărui bărbat! Modelul asiatic cu cel mai mare bust din lume are milioane de fani
Ea este visul oricărui bărbat! Modelul asiatic cu cel mai mare bust din lume are milioane de fani
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Acestea sunt CELE MAI SEXY reclame la Dacia Logan. Cine poza pentru Dacia acum 13 ani
Acestea sunt CELE MAI SEXY reclame la Dacia Logan. Cine poza pentru Dacia acum 13 ani
Calvarul unei prostituate de lux. Cum s-a răzbunat clientul italian alungat din pat după ce a refuzat să se spele
Calvarul unei prostituate de lux. Cum s-a răzbunat clientul italian alungat din pat după ce a refuzat să se spele
Ce anunţă grupul german Continental, cel mai mare investitor din industria componentelor auto, care dă de lucru la 20.000 de oameni din România
Ce anunţă grupul german Continental, cel mai mare investitor din industria componentelor auto, care dă de lucru la 20.000 ...
Descoperire SCANDALOASĂ despre prinţesa Diana, la 23 de ani de la moartea ei. ''O făcea chiar şi în momentul rugăciunii''
Descoperire SCANDALOASĂ despre prinţesa Diana, la 23 de ani de la moartea ei. ''O făcea chiar şi în momentul rugăciunii''
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
VIDEO | La 25 de ani, Steliano Filip a primit botezul penticostal: ”Începând de astăzi, lucrurile se vor schimba şi din punct de vedere sportiv”
VIDEO | La 25 de ani, Steliano Filip a primit botezul penticostal: ”Începând de astăzi, lucrurile se vor schimba şi ...
Dragnea va fi eliberat! Decizie majoră a autorităților
Dragnea va fi eliberat! Decizie majoră a autorităților
Gestul sfâșietor făcut de mama Cristinei Țopescu. Ce i-a pus în sicriu, înainte de incinerare
Gestul sfâșietor făcut de mama Cristinei Țopescu. Ce i-a pus în sicriu, înainte de incinerare
Din pacate, o noua veste TRISTA dupa moartea Cristinei Topescu. Este vorba de Oana Pellea....
Din pacate, o noua veste TRISTA dupa moartea Cristinei Topescu. Este vorba de Oana Pellea....
Au dat LOVITURA! Cum puteţi cumpăra o casă la cheie cu 20.000 de euro. Aceşti antreprenori au umplut deja Europa de case fabricate în România
Au dat LOVITURA! Cum puteţi cumpăra o casă la cheie cu 20.000 de euro. Aceşti antreprenori au umplut deja Europa de case ...
Abia acum s-a aflat! Care este motivul divorțului. Ce a scris Meghan în cererea de divorț
Abia acum s-a aflat! Care este motivul divorțului. Ce a scris Meghan în cererea de divorț
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
Cât ar putea costa noile buletine cu cip. Autorităţile române vor ca preţul să fie spre „limita minimă”
Cât ar putea costa noile buletine cu cip. Autorităţile române vor ca preţul să fie spre „limita minimă”
Alex Velea le răspune lui Abi Talent și Andrei Zbir. Dator cu 10 mii euro?
Alex Velea le răspune lui Abi Talent și Andrei Zbir. Dator cu 10 mii euro?
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Cum arăta Loredana Groza pe vremea când cânta cu BUG Mafia. Avea doar 28 de ani
Cum arăta Loredana Groza pe vremea când cânta cu BUG Mafia. Avea doar 28 de ani
Au zguduit showbiz-ul cu aceste IMAGINI FIERBINTI! Divele si-au aratat afectiunea in public si s-au sarutat de mama focului. Una dintre ele sufera de cancer la san
Au zguduit showbiz-ul cu aceste IMAGINI FIERBINTI! Divele si-au aratat afectiunea in public si s-au sarutat de mama focului. ...
Vecinii Cristinei Țopescu au vorbit, n-au mai suportat și au spus adevărul
Vecinii Cristinei Țopescu au vorbit, n-au mai suportat și au spus adevărul
Mazda CX-30 are primul motor DIESEL care este alimentat cu BENZINĂ. Iată cum se conduce
Mazda CX-30 are primul motor DIESEL care este alimentat cu BENZINĂ. Iată cum se conduce
LOVITURĂ! Anamaria Prodan revine în televiziune! Cu ce show va da lovitura soția lui Reghe și ce sumă va încasa
LOVITURĂ! Anamaria Prodan revine în televiziune! Cu ce show va da lovitura soția lui Reghe și ce sumă va încasa
Mesajul TULBURĂTOR scris de mama Cristinei Țopescu pe coroana de flori! Câtă durere în sufletul Rodicăi Țopescu
Mesajul TULBURĂTOR scris de mama Cristinei Țopescu pe coroana de flori! Câtă durere în sufletul Rodicăi Țopescu
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate