Metoda Munteanu

Dorinel chiar că e Munteanu. A preferat să își ducă echipa să alerge în Poiană. „Diferența tot din punct de vedere fizic se va face și în retur”, îi mărturisea el lui Doru Gheorghiu la un ceai înainte de primul antrenament al zilei de ieri. „Simt că putem lua titlul”, a mai spus el complice. Antrenează după ultimele metode ale fotbalului din Bundesliga, documentându-se direct în germană, dar își bagă românește două degete în gură pentru a-i chema pe Râpă – fără legătură cu pantele înzăpezite – ori Pena să le ia pulsul. Se numește adaptarea metodelor la necesitățile fotbalului nostru. Observ că Dorinel face exact ce recomanda Ted Dumitru, românul autoexilat și care a revoluționat fotbalul în Africa de Sud. Astă-vară am purtat o discuție cu acest tehnician respectat măcar la fel de mult ca Mourinho în țara care a organizat Mondialul și spunea el că marea problemă a fotbalului românesc și a antrenorilor este că nu dau identitate fotbalistului, că  aplică la întâmplare modalități de pregătire care nu au nimic în comun cu gena jucătorului de la noi. Munteanu pare să fi găsit în tur cheia de a exploata cel mai bine materia primă. La fel ca și Petrescu acum doi ani. Exemplul din lumea lui Becali, cu untul și laptele stors la modul ideal, e cel mai plastic și vorbește de la sine despre ce se întâmplă. De văzut în ce măsură psihicul gălățenilor va ține până la capăt.

Tags:
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…