Linte mănânci, linte joci

Dezastrul săvârșit în lanurile lui Porumboiu, operă completă Lopez Caro, nu face altceva decât să consolideze supremația școlii de antrenori italiene în materie de stranieri în liga lui Mitică. În rest, mai toți cei care s-au pripășit la noi din campionatele de soi n-au făcut prea mulți purici. Cu cât noua achiziție era mai pompos prezentată, iar CV-ul cât mai garnisit, ca să nu se observe că nu e fărâmă de carne în farfurie, cu atât eșecul era mai grăbit și mai sforăitor.

Porumboiu e azi în pielea lui Copos de acum un an și jumătate. Cel care nu mai știa cum să se lepede de Peseiro, la sosirea în Giulești un rival al lui Mourinho, la plecare doar un aventurier, care, ce coincidență, ca și Lopez Caro și-a negociat clauza de reziliere fix la un milion de euro. Să recunoaștem, nici Peseiro n-a strâns atâtea priviri decepționate precum Caro. Rapidul lui Peseiro era o echipă pe jumătate nouă, aidoma Stelei de-acum, avea nevoie de răgaz ca să se așeze. În schimb, Lopez Caro a luat o echipă la cheie. Poate o plombă ici, colo, o dublură pe post. Spaniolul a rupt însă cheia în broască și acum e pe dinafară. Parafrazându-l pe Panduru și meniul său cu ciuperci, Vasluiul a mâncat linte cu care se îndoapă bobocii de rață, linte a și jucat. Fantezii culinare de care n-a auzit nimeni la noi la echipele lui Zenga, Bergodi, Mandorlini sau Napoli. Probabil că, acolo, la ei, la Coverciano, îi mai școlesc și cu altceva decât sisteme de joc și cum se face marcajul după modelul clasic Gentile. Așa au ajuns să deseneze harta Europei cu echipele pe care le antrenează. Capello, Trapattoni, Spaletti, Ancelotti…

Cei care au avut totuți ghinionul să dea peste numărul de telefon al lui Giannini mai pot încerca azi și cu Sabău, și cu Viorel Moldovan, chiar și cu generația lui Cârțu sau cu cea a lui Hizo. Acesta ar fi logic efectul Lopez Caro sau, cine preferă, efectul Pițurcă. Asta e însă altă discuție și ne lungim. Cu alt prilej.