Care-i cea mai bună echipă din țară?

Realist vorbind și după ce am urmărit o parte din meciurile amicale, Steaua e campioana de iarnă. Lăcătuș n-a pierdut niciun jucător important, deși patronul s-a chinuit să-l vândă măcar pe Dică, și i-a integrat foarte bine pe ofensivii Mendoza și Pepe Moreno. Nu același lucru se poate spune despre „perla” Dayro Moreno, neadaptat încă la coordonatele europene. Steaua are un plus și în dreptul apărării. L-a câștigat pe Golanski, l-a repoziționat pe Emeghara și a refăcut cuplul de succes Ghionea-Goian. Cu Rădoi la închidere, dacă va putea juca, și cu o linie mediană superofensivă și valoroasă, Steaua e tare-tare-tare și pare capabilă să recupereze handicapul care o desparte de lider.Prin prisma numelor transferate, CFR e pe plus evident față de prima parte a campionatului, numai că jocul din amicale a dat rateuri serioase, nou-veniții dezamăgind mai degrabă decât să dea speranțe într-un joc „premium”. Tocmai de aceea, Andone s-a hotărât să schimbe cât mai puțin echipa din toamnă și va miza, se pare, pe același cuplu de fundași centrali, Cadu-Sousa. Hirschfeld va intra în poartă, Dorsin în stânga apărării, Fabbiani va face pereche cu Ruiz în atac, în lipsa lui Didi, accidentat. E o echipă solidă, cu un mijloc omogen (Semedo, Dani, Culio, Trică), ar trebui să vedem calitate în jocul CFR-ului.Rapid caută încă în atac după transferul golgheterului Mazilu. La mijloc e „Pancone”, care a dat speranțe în partidele de pregătire. Acestea au scos însă la iveală o incredibilă nesiguranță în apărare, cu multe goluri primite și cu gafe impardonabile, în special ale căpitanului Maftei. Rapid nu pare a avea o viteză superioară față de tur, ba chiar una în minus.Dinamo e cea mai dezechilibrată echipă după această perioadă de acumulări. Și-a pierdut un fundaș central de bază (Ștefan Radu), pe dreapta apărării nu se poate spune că un jucător ca Stoican, venit după perioade lungi de accidentare, poate da siguranță, iar pe stânga, Pulhac e blazat și nemulțumit de salariu. Mijlocul pare a fi punctul forte, cu „cățeii” Zicu, în special, și Torje dornici să muște din rivali, în timp ce atacul e unul normal, Bratu- Dănciulescu, fără realizări deosebite în amicale. Dinamo nu are forța să revină în lupta pentru Liga Campionilor.Surpriza ar putea veni de la Urziceni, unde toată lumea tace și face, până și excentricul Meme aflându-se într-o suspectă letargie.

Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen