Emoții olimpice

Constantina Diță-Tomescu intră în „Cuib” în uralele a zeci de mii, poate o sută de mii, de chinezi care au umplut numai pentru această probă uriașa arenă. Românca aleargă de două ore și două zeci și cinci de minute și conduce de mai mult de o oră. Când venea vorba de maraton ne gândeam la Șimon, pentru că Lidia a fost mai prezentă, mai mediatizată. În tot acest timp colega ei s-a pregătit pentru cursa vieții. A reușit-o ieri. La 38 de ani a lăsat în urmă în cei 42,195 kilometri fără 400 de metri toate favoritele acestei probe a probelor. Banda aceea albastră cu Beijing scris mare și cercurile olimpice mângâie corpul atletei și cade la picioarele ei. Pușa nu se oprește. Aleargă în continuare și caută din ochi ceva în tribune…Un steag tricolor pe care îl primește și în care se înfășoară. E mesagerul României și poate să spună ca Pheidippides, luptătorul grec care în antichitate alergase până la Atena această distanță: „Am învins!”. Plecată din Turburea, Gorj această minunată femeie s-a oprit pe prima treaptă a podiumului, fiind prima româncă medaliată cu aur în această probă feminină introdusă la Olimpiadă din 1984.

A urmat hanbalul și nebunia unui meci pierdut în ultimele secunde, după ce am condus, am fost conduși, am căzut și am revenit. A fost un pic și decizia unor arbitrii ruși care refuzând un 7 metri clar Amariei pe final au ales într-un fel adversarul naționalei lor în drumul spre finală. Inferior teoretic, dar Huțupan și restul fetelor au forța să își la JO o revanșă pe care o așteptăm demult.