Cronica unui eșec anunțat

Nu-mi puneam mari speranțe în Timișoara, pentru că diferența dintre echipa lui Iancu și cea a miliardarului bin Zayed e aceeași cu cea dintre România și Anglia. Noi avem o organizare economico-socială tribală, iar ei au ajuns pe culmile progresului și civilizației, vorba răposatului Ceaușescu. Timișoara nu avea practic nicio șansă în fața colosului financiar văzut de Mourinho drept principal contracandidat la titlu în Premier al imenșilor Chelsea și Manchester United.

Ce șansă avea Timișoara după 0-1 în tur? Să stea la cutie, să se apere cu stoicism, să nu greșească, să vină un contraatac norocos. Ne amăgeam și noi…
Ce șanse să aibă niște jucători aflați în pragul unei revolte, neplătiți și păcăliți cu nerușinare? Aproape nule!
Alexa și ai lui au suferit aseară ca timișorenii la Revoluție. Au stat cu piepturile și cu buzunarele goale în fața gloanțelor trimise de „securiștii” Wright Phillips și De Jong și de „teroriștii” Adebayor și Vieira.
Urziceniul a avut mai multe șanse aseară decât Timișoara, însă umbra falimentului unui patron care a câștigat anul trecut 20 de milioane de euro din Liga Campionilor și-a pus amprenta pe rezultatul final. Oricum, Bilașco, Galamaz și ceilalți jucători merită tot respectul nostru. Și-au apărat onoarea în condiții mizere.
Rămânea Vasluiul, dar aici e vorba de autodistrugere, de sinucidere.

Timișoara, Urziceni și Vaslui au scris aseară cronica unui eșec anunțat. Noroc cu Steaua sau, mai bine zis, ce noroc a avut Steaua!