Comunicare, nu rezultate

Redactor:
Marius GEANTA

Entuziasmul începutului a trecut, acum e timpul pentru demonstrarea valorii. Vorbim despre Ilie Dumitrescu, încărcat pozitiv de începutul nesperat de bun pe banca tehnică a Stelei, dar care se află acum în fața primului impas major ca tehnician în Ghencea. Bilanțul ultimelor patru partide: trei  înfrângeri, un meci egal și o liniște bizară a lui Becali.

Patronul încă nu se scandalizează, dar nici nu a pierdut ceva major în acest sezon. Crizele vor apărea pe măsură ce anturajul îi va spune că începe să-și compromită șansele de a face ceva bani anul acesta. Sau când va deveni evident că Ilie a fost doar o soluție de imagine și de moment, bună pentru a potoli furia post-Pițurcă a fanilor.

Tema este mult mai generoasă: cum poate reuși la o echipă mare un antrenor care a eșuat în serie la formații de mâna a doua sau a treia? De ce să ții să îți demonstrezi valoarea de tehnician musai la o echipă mare?

Seria slabă a Stelei are o primă explicație în incapacitatea de adaptare profesională a lui Dumitrescu. Dă bine la presă, le vorbește elevat fotbaliștilor, dar pare să nu fi găsit calea către poziția pentru care a fost angajat: antrenor. Și de la distanță, și de aproape, Ilie degaja un aer artificial; pare că locul lui nu este în treningul cu A1, ci în biroul de director de comunicare al clubului. De aceea, Ilie, în cazul în care va eșua pe banca tehnică a Stelei, nu trebuie executat ca atâtea alte glorii ale clubului, ci pus la locul potrivit.

Redactor:
Marius GEANTA
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…