Bianca And the rest

Bianca Andreescu mi-a adus aminte de răutatea pozitivă afișată de Irina Spîrlea în meciurile cu Venus. Fără trac, fară să-i bată inima nebunește că de partea cealaltă a fileului stă jucătoarea care-i face pe spectatori să-și culeagă fălcile de pe jos la fiecare forehand devastator, Bianca și-a jucat cu știință și, mai ales inteligență, cartea câștigătoare.

Și-a scrijelit în minte: „Serena nu e o zeiță intangibilă! N-am nimic de pierdut”. Și s-a hotărât să-i trimită un gând bun doar la sfârșit, doar după ce ar fi urmat să-i clipească vesel tabela. Bianca întrunește toate calitățile caracteristice campionilor care nu se clatină când adversarii dezlănțuie iadul. Și, în România, avem din ce în ce mai puțini astfel de sportivi.

Ce v-ați spus când Williams a întors meciul, după ce i-a anulat mingea de meci a Biancăi, la 5-1 în actul secund? Că totul se va sfârși. Că timpul se scurfe înnebunitor de încet până când fata în mov va ridica trofeul. Nu! Există o ordine corectă a etapelor revenirii într-un meci pentru orice campion. Dar nu când o ai în față pe Bianca Robocop.

Dimensiunea victoriei obținută de Andreescu e dată mai ales de felul în care a reușit să-și ridice nivelul de energie după ce a ratat mingea de meci la 5-1 și urmat tăvălugul american. Și circul din tribune! Țiuituri, pocnete, aplauze sacadate prelungite pentru a o enerva pe Bianca, strigăte infantile de la o puzderie de personaje aterizate la US Open pentru că ar fi doar de bonton. Să nu vă mai mire ce se întâmpla pe sub Platanii din Cotroceni între puncte. Și cei care se dau fini cunoscători ai fenomenului pică într-o prăpastie a ridicolului.

Dar circul din tribune nu i-a provocat vreo oboseală oculară Biancăi. Și nici nu a făcut-o să reducă viteza de reacție. Sau să survină o regresie firească pentru orice adversar țintuit pe linia din spatele terenului de bombardamentul exercitat de jucătoarea cu un tren superior judoka. Consecventă pe mingile adânci, Andreescu nu s-a abătut de linia normală impusă înainte de meci. A băiguit ceva inaudibil, a mai făcut câte un gest interceptibil, dar și-a văzut de jocul ei, mai departe.

Nu s-a văzut nicio notă de disperare în jocul ei. Nicio discuție inutilă cu arbitrul, nicio privire amenințătoare către lojă în căutarea unor răspunsuri. Niciun reproș fără destinatar. Fata a gândit că numai prin acțiuni bine construite o poate uza pe Serena. Și a gândit corect.

Cu stăpânire de sine în momente grele, echilibru și inteligență ascuțită ca un bisturiu, Bianca Andreescu a scos-o din zona de confort pe cea mai bună jucătoare a lumii și ne-a somat să-i urmărim cariera și mai mult de acum încolo.

Da, veți spune că nu e româncă, nu s-a născut în România, sistemul canadian i-a cizelat backhandul care găsește unghiuri imposibile. Nu felul în care a revenit aduce aminte de victorii ale marilor campioni români. De cum s-a luptat Patzaichin cu pagaia ruptă, de cum a ațipit tabela de punctaj la 10-le Nadiei, de felul în care a trecut Andreea Răducan de episodul Sydney, de pomeții lui Doroftei după meciul cu Balbi, de felul în care româncele de la tenis de masă bat chinezoaicele sau chiar de victoria de la Wimbledon repurtată de Simona în fața Serenei.

Și dacă veți insista că tot nu e legată prin zeci de fire de România, priviți filmulețul ProSport realizat de 1 decembrie.

Până atunci, respectul nostru, Bianca!