Dinamo a recuzat șase arbitri la volei. „Ar fi bine ca unii arbitri «șmecheri», care se cred «veșnici», să fie trași pe dreapta”

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Marius Hutu
Dinamo a recuzat șase arbitri la volei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul sezon competițional la volei, atât la masculin, cât și la feminin, pare mai încins ca niciodată. Investițiile au crescut, la fel și orgoliile, tot mai multe echipe au ajuns să se lupte pentru vârful clasamentului, iar meciurile au devenit tot mai disputate. În aceste condiții, o greșeală de arbitraj poate schimba soarta unei partide. Dinamo București este prima echipă din voleiul românesc care trage un semnal de alarmă asupra acestui aspect. Clubul bucureștean a înregistrat luni o cerere la Federația Română de Volei și la MTS, prin care a solicitat recuzarea a nu mai puțin de șase arbitri. „Sezonul a debutat cu aceleași vechi probleme de arbitraj care modifică realitatea, afectează situația cluburilor și decredibilizează un fenomen sportiv ce s-a distins cu ani în urmă prin calitatea oamenilor săi. Dinamo nu a fost niciodată o favorizată a arbitrajelor, iar acest lucru poate fi dovedit prin probele video existente și prin numeroasele rapoarte de observare din ultimii ani. Nici nu cerem avantaje, ci doar să fim arbitrați corect, iar rezultatul final să fie oglinda fidelă a ceea ce se întâmplă pe teren, în conformitate cu regulamentele și cu spiritul fair-play-ului, și nu viziunea personală și, poate, interesată a unei brigăzi de arbitri. Primele etape derulate în acest sezon competițional, atât în competiția feminină, cât și în cea masculină, ne obligă să întreprindem acest demers, deoarece echipele Clubului Sportiv Dinamo au fost dezavantajate la unele meciuri.

Ca urmare a acestor fapte, CS Dinamo își rezervă dreptul de a recuza un grup de arbitri, pe care îi consideră că nu mai au calitatea morală pentru a oficia la meciurile echipelor noastre de volei. Arbitrii pe care îi recuzăm sunt următorii: Mirel Zaharescu, Lucian Năstase, Romeo Marin, Paul Szabo, Nicolae Cristea, Alin Mataizer. Acești arbitri fac greșeli nu doar în campionatul românesc, ci și pe plan internațional, fiind recunoscuți, și penalizați ca atare, pentru gafele lor. Federația Română de Volei poate să confirme această situație”, se scrie în solicitarea trimisă.

Vicepreședintele CS Dinamo, Marian Ștefan, cel care este și team managerul echipei feminine de volei a clubului alb-roșu, a declarat pentru ProSport: „Este un demers pe care îl considerăm normal, pentru că rezultatele trebuie decise pe teren, nu prin jocuri de culise. Ar fi bine ca unii arbitri «șmecheri», care se cred «veșnici», să fie trași pe dreapta”.

La feminin, Dinamo Romprest ocupă locul trei în clasament, cu 9 puncte din patru meciuri, în timp ce la masculin, formația alb-roșie este pe poziția a patra, tot cu 9 puncte din patru jocuri.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele