„Zid” pentru Carlos Ramos! Unic în istoria tenisului: arbitrii de scaun, gata de o decizie extremă în cazul Serenei. Ce trebuie să facă Williams pentru a scăpa de furia oficialilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Serena Williams (36 de ani, 16 WTA) ar putea deveni protagonista unui boicot cum lumea tenisului mondial nu a mai văzut în întreaga sa istorie. Presa americană anunță că arbitrii de scaun din circuit sunt gata să nu se mai prezinte la meciurile fostui lider mondial, dacă marea campioană americană nu-și cere scuze față de Carlos Ramos pentru cele întâmplate în ultimul act de la US Open 2018.

Informația a fost lansată de The Times, care anunță că mulți dintre arbitrii de scaun din circuit au făcut front comun cu portughezul Carlos Ramos și sunt gata să boicoteze meciurile pe care Serena le are de disputat. Potrivit aceleiași surse, care citează un apropiat al forului arbitrilor de scaun, supărarea oficialilor ar fi sporită de faptul că WTA și Asociația Americană de Tenis (USTA) au transmis, la nivel oficial, că ar putea fi vorba despre sexism din partea lui Ramos în conflictul cu sora mai mică a familiei Williams.

Strânși într-o organizație care are ca scop fix ferirea de astfel de momente, în care unul dintre ai lor e pus la zid nejustificat sau e atras într-un scandal de proporții, arbitrii de scaun vor transmite cât mai curând un punct de vedere comun în care vor apăsa ideea boicotului. Totuși, s-ar putea renunța la idee dacă Serena acceptă să-și ceară scuze publice față de Ramos, lucru puțin probabil.

În tot acest timp, Ramos a vorbit pentru prima dată despre evenimentele din finala de sâmbătă.

Scandalul s-a aprins în finala feminină de la US Open de la un gest făcut în tribună de Patrick Mouratoglou. Arbitrul Carlos Ramos a văzut semnul făcut în game-ul doi al setului secund de cel care este cunoscut de toți fanii tenisului drept „The Coach” și imediat a sancționat-o pe Serena Williams cu avertisment. Americanca s-a dus-glonț la arbitru, și l-a anunțat: „Eu nu trișez ca să câștig. Prefer să pierd. Să știi asta”. Imediat, la finalul partidei, Patrick Mouratoglou a recunoscut într-un interviu pentru ESPN că, într-adevăr, arbitrul a văzut corect.

„Sunt sincer, a fost coaching, dar nu cred că ea s-a uitat la mine și cred că de aceea a fost atât de categorică spunând că nu i-am transmis nimic! Dar, am făcut doar ceea ce fac 100% dintre antrenori în 100% din meciuri. Trebuie să punem punct acestei ipocrizii. Și Sascha a făcut coaching la fiecare punct. Mă surprinde, pentru că acest arbitru a fost la mai toate finalele lui Nadal, iar Toni face coaching la fiecare punct, dar atunci nu a dat niciun avertisment. Chiar nu înțeleg. Eu nu am mai primit niciodată avertisment pentru coaching. Nu înțeleg de ce… într-o finală de Grand Slam” a declarat Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams începând cu 2012.

Americanca a insistat să îi spună arbitrului că nu a fost coaching, i-a cerut socoteală, a cerut să fie anulat acel code violation și chiar și la final de partidă a anunțat că așteaptă scuze.

Serena Williams a primit un al doilea avertisment pentru că și-a aruncat racheta și, astfel, a primit punct de penalizare. Americanca a continuat tirada împotriva arbitrului, iar Ramos a dictat într-un final, la 6-2 și 4-3 pentru Osaka, al treilea avertisment – după ce fusese numit hoț și mincinos („Mi-ai furat un punct. Ești un hoț”). Automat, Williams a primit conform regulamentului un game pierdut pentru trei code violations – adică avertismente pentru comportament nesportiv. Serena Williams a început să se plângă oficialilor ajunși imediat pe teren, susținând în continuare că este furată, în mod repetat și că „mulți bărbați fac lucruri mult mai grave și lor nu li se întâmplă asta, pentru că sunt bărbați”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…