Un an de la încoronare. Simona Halep este tot numărul UNU la aniversare: lista scurtă a sportivelor care au mai reușit acest lucru

Un an de la încoronare. Simona Halep este tot numărul UNU la aniversare:  lista scurtă a sportivelor care au mai reușit acest lucru
  • Publicat:
  • Actualizat:

7 octombrie de neuitat. În urmă cu exact un an, Simona Halep urca în premieră pe prima poziție WTA. Calculele la centimă pe care toți fanii tenisului învățaseră să le facă în paralel cu calculatorul ieșeau perfect. Asta deși, când se alinia la startul turneului Premier Mandatory de la Beijing, cu trei înfrângeri consecutive și cu zgârieturile încă proaspete ale unui joc dezlânat arătat la Wuhan, Halep părea departe de obiectivul ei.

Simonei Halep nu îi ieșise în Europa, nu în America. Dar i-a ieșit în China. Într-o zi de șapte a lunii – betonând și mai mult legătura sportului românesc cu această dată, care este legată cu fire de oțel de unica Ligă a Campionilor Europeni câștigată în fotbalul românesc.

La Beijing, în orașul în care, în 2008, o româncă era mare cât China, câștigând singura noastră medalie olimpică de aur la maraton, Simona a avut super-puteri. A luat revanșă după revanșă, prima – și cea mai importantă – în fața Șarapovei.

Două zile mai târziu, o avea în față pe Jelena Ostapenko. Miza era de această dată uriașă doar pentru Halep, în semifinalele de la Beijing, la patru luni de la finala de pe zgura pariziană. Simonei nu i-a mai tremurat racheta, a pus un categoric 6-2, 6-4 pe tabelă, iar alertele pe rețelele de socializare au luat-o razna. Cling, cling, cling. Halep primea un uriaș aranjament de trandafiri în formă de 1 pentru a-l strânge în brațe. Visul devenea realitate: era numărul unu mondial, prima jucătoare din România ajunsă acolo.

Primul an: primul Slam și doar 4 săptămâni detronată

Ajunsă pe prima poziție WTA, Simona Halep a reușit să își asigure și terminarea anului pe prima poziție. Prima ei domnie s-a încheiat după 16 săptămâni, în momentul în care Wozniacki a învins-o pe româncă în finala dramatică de la Australian Open. Halep a revenit însă în fotoliul de lider după patru săptămâni, iar de atunci se află la conducere, acum în a 32-a săptămână consecutivă pe primul loc. În proporție de 99%, eleva lui Darren Cahill va păstra șefia până la finalul anului, indiferent de ce se întâmplă la Turneul Campioanelor, românca având avantaj de peste 1.500 de puncte în clasamentul punctelor pe 2018, cu doar două posibile turnee rămase de disputat pentru Kerber și Wozniacki – Moscova și Singapore (niciuna nu este însă înscrisă la ultimul turneu Premier al anului, având nevoie de wildcard). Naomi Osaka, la 2181 puncte în urma Simonei în Race, este pe tablou la Hong Kong (maxim 280 puncte), dar nnu și la Moscova (maxim 470).

În acest an, Simona Halep și-a îmbogățit palmaresul cu un prim titlu de Mare Șlem – la Roland Garros și alte două trofee – la Shenzhen și Montreal.

Pe scurt, Simona Halep este numărul unu și la un an după ce a urcat în premieră pe această poziție. Ce jucătoare au mai reușit asta? Doar alte șapte fete.

  • Chris Evert – încoronată prima dată pe 3 noiembrie 1975, pentru 25 de săptămâni, la aniversarea de un an era în timpul unei șederi de 113 săptămâni în fotoliul de lider mondial
  • Steffi Graf – încoronată prima dată pe 17 august 1987, nu a fost detronată timp de 186 săptămâni, până în martie 1991 (cea mai lungă serie consecutivă, record împărțit cu Serena Williams)
  • Monica Seleș – încoronată prima dată pe 11 martie 1991, pentru 21 săptămâni, la aniversarea de un an era tot pe locul 1, într-o vizită de 91 săptămâni
  • Martina Hingis – încoronată prima dată pe 31 martie 1997, nu a fost detronată timp de 80 de săptămâni, până pe 11 octombrie 1998
  • Serena Williams – încoronată prima dată pe 8 iulie 2002, nu a fost detronată timp de 57 de săptămâni, până pe 10 august 2003.
  • Caroline Wozniacki – încoronată prima dată pe 11 octombrie 2010, pentru 18 săptămâni, la aniversarea de un an era tot pe locul 1, într-o vizită de 49 săptămâni
  • Victoria Azarenka – încoronată prima dată pe 30 ianuarie 2012, pentru 19 săptămâni, la aniversarea de un an era tot pe locul 1, într-o vizită de 32 săptămâni
  • Simona Halep – încoronată prima dată pe 7 octombrie 2017, pentru 16 săptămâni, la aniversarea de un an e tot pe locul 1, într-o vizită de 32 săptămâni în derulare

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…