Turneul de la Miami, decapitat. Muguruza are aceeași soartă ca Simona Halep și Caroline Wozniacki: ratează o șansă importantă de a schimba ordinea în clasamentul WTA. Reveniri fantastice pentru trei sportive puse pe ‘lista moartă’

Turneul de la Miami, decapitat. Muguruza are aceeași soartă ca Simona Halep și Caroline Wozniacki: ratează o șansă importantă de a schimba ordinea în clasamentul WTA. Reveniri fantastice pentru trei sportive puse pe 'lista moartă'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul de la Miami a pierdut primele trei favorite în primele patru tururi, înainte de startul sferturilor de finală. Caroline Wozniacki a capotat la primul său meci, în turul doi, în fața campioanei olimpice Monica Puig, apoi Simona Halep s-a oprit în turul trei – învinsă de Agnieszka Radwanska, iar Garbine Muguruza a cedat în optimi, luni noapte, învinsă de Sloane Stephens în minimum de seturi.

Cele trei sportive care ocupă podiumul clasamentul WTA și-au oferit, astfel, o mică vacanță înainte de startul sezonului de zgură, care va conta enorm în lupta pentru șefia WTA, după două luni în care rezultatele lor nu au fost la cel mai înalt nivel.

1, 2, 3, out

Caroline Wozniacki a părăsit turneul tunând și fulgerând, lansând acuzații către fani și organizatorii turneului de la Miami, despre care ProSport a scris pe larg, învinsă în decisiv (revenire fantastică pentru Puig, care s-a impus cu scorul de  0-6, 6-4, 6-4). Simona Halep a pierdut un duel intens în fața polonezei Aga Radwanska, tot după ce a câștigat primul set (6-3, 2-6, 3-6).

Garbine Muguruza a continuat seria neagră a carierei în faza optimilor de la Miami. A pierdut pentru a cincea oară în această fază a competiției și a ratat șansa de a o depăși în clasament pe Caroline Wozniacki. Spaniola ar fi putut urca pe locul doi WTA dacă ar fi câștigat trofeul, însă eliminarea în optimi o menține pe locul 3, la 820 de puncte în urma danezei și la 2.170 puncte în urma Simonei Halep. Eliminarea spaniolei a fost provocată de Sloane Stephens, campioana de la US Open aflată în cădere liberă încă de la final de 2017, dar care, revenită pe tărâm american, și-a regăsit zvâcul și inspirația, precum și de o fragilitate excesivă a lui ‘Garbi’, tradusă prin 32 de erori neforțate și doar 29% procentaj de reușită în spatele serviciului doi. Stephens s-a impus cu un categoric 6-3, 6-4, reușind să câștige 60% din punctele pe serviciu și 53% din cele contra serviciului ibericei. Pentru Muguruza, 2018 a început cu probleme fizice și abandonuri și acum continuă cu o serie de contraperformanțe, singurul parcurs consistent înregistrându-l la dubla asiatică Doha / Dubai, cu finală la turneul Premier 5 de la Doha și semifinală la turneul Premier de la Dubai.

Victoriile nete care le readuc în prim-plan pe Stephens, Azarenka și Ostapenko

Jocul lui Sloane Stephens s-a metamorfozat din nou, pe tărâm american. Revenirea numărului 12 mondial este acum aproape la fel de impresionantă ca și parcursul de la US Open, încununat cu trofeu. Stephens a acuzat șocul succesului, pierzând opt meciuri la rând în circuit după victoria de la Flushing Meadows. La Miami, Sloane a reușit, după o pauză de o jumătate de an, să învingă din nou o jucătoare de Top 10 și să lege trei victorii consecutive. Palmaresul său ‘acasă’, în Statele Unite, este fantastic – 15 victorii în ultimele 17 meciuri. Mai mult, în ultimele 12 luni, statisticienii WTA spun că Sloane are bilanț de 21 victorii și 5 înfrângeri pe tărâm nord-american, dar 0-9 pe toate celelalte continente. În fața Muguruzei, Sloane a reușit 19 lovituri câștigătoare.

Sloane Stephens pune căderea post-US Open pe seama ‘deciziilor proaste în alcătuirea programului’. Americanca regretă faptul că a hotărât să nu pună punct sezonului 2017 după triumful de la New York. „Am luat decizii cu inima, neținând cont de starea fizică și de nevoile corpului meu„, a transmis deținătoarea trofeului de la New York.

  • Sloane Stephens va juca în sferturi împotriva nemțoaicei Angelique Kerber – miza celor două fiind un loc în semifinale și în Top 10.

Victoria Azarenka profită din plin la Miami de faptul că se află din nou pe teren. Învinsă la Indian Wells după doar un meci, chiar de Sloane Stephens, belorusa arată cât de mult i-a lipsit tenisul, prin agresivitate, răutate și priviri tăioase. Azarenka a dominat-o pe Radwanska, învingând-o cu un dublu 6-2, într-o oră și 23 de minute. Fostul număr unu mondial nu arată deloc ca o jucătoare care a stat departe de competiție de la Wimbledon 2017 până în martie 2018. „Mi-am făcut jocul și am făcut bine ce am făcut. Am fost agresivă, mi-am valorificat oprtunitățile de a apăsa accelerația, am pus presiune. Sunt mulțumită de faptul că am reușit să fiu constantă de-a lungul meciului„, a declarat Azarenka.

În drumul spre sferturi, ‘Vika’ a învins doar sportive dintre primele 50 ale lumii, două dintre acestea fiind chiar în Top 20 în acest moment: CiCi Bellis (44 WTA), Madison Keys – finalista de la US Open, numărul 15 mondial, Anastasija Sevastova – numărul 17 mondial și Aga Radwanska – numărul 32 WTA. În plus, dubla campioană de la Australian Open a pierdut un singur set.

Jelena Ostapenko și-a regăsit și ea inspirația la Miami. În optimi, a înregistrat prima victorie pe 2018 în fața unei jucătoare din Top 10 – 7-6(4), 6-3 cu Petra Kvitova (9 WTA). Campioana de la Roland Garros nu avea victorie în fața vreunei jucătoare din Top 50 până la startul întrecerii de la Crandon Park care pune punct sezonului hard-court de primăvară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz