SPECIAL | "Se poate. Mai am şi 15 ani de carieră în faţă! Dacă mă lasă Dumnezeu..." Elena Bogdan a jucat, ca junioară, 4 finale de Mare Şlem. Acum, caută sponsori pe internet pentru a-şi salva cariera. Medicii i-au dat diagnostic 'artroză, grad 3'. La 4, pune proteză

31 dec 2018 7819 afişări Tenis
SPECIAL | "Se poate. Mai am şi 15 ani de carieră în faţă! Dacă mă lasă Dumnezeu..." Elena Bogdan a jucat, ca junioară, 4 finale de Mare Şlem. Acum, caută sponsori pe internet pentru a-şi salva cariera. Medicii i-au dat diagnostic 'artroză, grad 3'. La 4, pune proteză
GALERIE (10 de imagini) VEZI GALERIA

A câştigat Roland Garros-ul junioarelor, în 2009, la dublu. A jucat alte două finale în Grand Slam-uri în acelaşi an, plus prima finală sută la sută românească la un Slam, în 2008, împotriva Simonei Halep. Totalul carierei: patru finale de Mare Şlem, la junioare. În plus, are şi un titlu de campioană europeană U18, câştigat la 16 ani. Ajunsă la 26 de ani, cu două operaţii la genunchi, fostul număr trei mondial la U18 a constatat, o dată în plus. că banii s-au terminat.

Din păcate, nu este singura jucătoare din România care s-a lovit de această realitate. Pentru Elena Bogdan, soluţia în urmă cu doi ani a venit de la un proiect finanţat cu bani din Anglia, care s-a dovedit însă a fi o armă cu două tăişuri pentru cariera ei. În 2018, ultima soluţie a fost platforma de crowdfunding gofundme (puteţi accesa AICI chiar link-ul pentru Elena Bogdan). Ioana Roşca, la începutul anului, lansase un strigăt de ajutor similar, arătând realitatea săracă a tenisului din ţara care dă numărul 1 mondial. În patru luni, Elena Bogdan a strâns puţin peste 1.700 de dolari, cu ajutorul a 42 de oameni, dintr-un minim necesar de 20.000 de dolari. Ţelul anunţat: să devină numărul 1, la dublu.

ProSport a stat de vorbă cu Elena Bogdan, pentru a înţelege cum o sportivă ce are la temelie patru finale de Grand Slam în CV este nevoită să caute soluţii extreme pentru a-şi continua cariera.

"Toată lumea, când aude numele meu, se gândeşte la acea finală cu Simona Halep, de simplu. A fost un moment foarte frumos pentru mine. Mi-amintesc că a fost şi domnul Ţiriac la meci. Dar anul următor, la Roland Garros, eu am câştigat la dublu! La simplu am pierdut în optimi, dar la dublu am reuşit să câştig (n.r. - 2009). Am avut rezultate bune, dar mai mult la dublu. După aceea, am trecut la senioare. Şi simt că nu am făcut această trecere la fel de bine cum aş fi putut să o fac. Cred că au fost foarte importanţi oamenii pe care i-am avut lângă mine în perioada aia, care nu erau foarte pregătiţi să mă sfătuiască în ceea ce urmează şi în ce ar fi trebuit să fac în continuare. Eu, acum, vreau să mă concentrez pe dublu", spune Elena. Este constrânsă, de altfel, să o facă, din două direcţii.

Sacrificiul dinaintea startului: "Am plecat de acasă la 13 ani. Integrarea a fost grea, pentru că nu eram la fel de bogată ca cei de acolo. Eram, cumva, marginalizată"

"La 13 ani, am plecat din Craiova, m-am mutat la Constanţa să mă antrenez. M-am antrenat alături de Simona şi de mulţi alţii, cam doi ani. În Craiova, de pe la 12 ani nu prea mai aveam cu cine să mă antrenez. De aceea, părinţii mei au luat decizia să mă mut. A însemnat un efort financiar foarte mare. Am plecat cu bunica mea. Am stat cu ea un an, până când ea s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut avea grijă de mine. Atunci, am angajat o doamnă care să stea cu mine permanent, să îmi gătească, să îmi spele, să îmi facă de mâncare. Eu aveam 13-14 ani şi nu puteam să fac chestiile astea", îşi aminteşte Elena Bogdan prima cumpănă.

"Mi-a fost greu. Am fost departe de părinţi de la o vârstă mică. Nu eram foarte plăcută, iar integrarea a fost grea, pentru că nu eram la fel de bogată ca cei de acolo, care mergeau la acelaşi antrenor şi aveau posibilităţi financiare mult mai ok. Eram mai mică de vârstă, eram din provincie, nu aveam aceleaşi posibilităţi financiare şi eram, cumva, marginalizată. Nu am avut prieteni - mai mult de asta mi-a fost greu. M-am simţit destul de singură", mărturiseşte, ezitant, dar cântărind cuvintele, cea pe care apropiaţii o ştiu de Emma.

Elena Bogdan, cu unul dintre multele trofee pe care le-a câştigat. Foto: arhivă personală

"După doi ani, m-am mutat la Bucureşti, singură, iar lucrurile s-au schimbat un pic. Mă maturizam - în vârstă, în joc - şi aveam nevoie de altceva, de o altă viziune. Am lucrat cu Ovidiu Popescu, cam doi ani - o colaborare foarte frumoasă şi o schimbare foarte bună în momentul ăla. Am stat la clubul sportiv Olimpia, unde sunt încă legitimată, care îmi oferea cazare, masă, indemnizaţie. Aşa mi-am permis să stau singură, pentru că nu mai aveam de făcut prea multe. La 16 ani am plecat cu echipa ITF prin lume, într-un circuit cu toate turneele: Roland Garros, Wimbledon, US Open plus altele, unde ei au plătit absolut tot. A fost de super-ajutor pentru părinţii mei şi pentru noi, ca familie. Acolo, lucrurile au început să fie bune", spune Elena Bogdan. Atunci au venit finalele de Mare Şlem.

"Federaţia Internaţională de Tenis are un program, anual, care ajută juniorii din ţări mai puţin dezvoltate, printre care se numără şi România, care nu au posibilităţi aşa mari să susţină sportivii să crească. Te poţi califica dacă te aflii în Top 40 în lume. Eu eram, atunci, acolo şi am fost selectată. A fost o oportunitate, dar a fost şi foarte greu. Am jucat 8 concursuri în 2 luni, în fiecare săptămână aveam turneu. M-a dezvoltat enorm şi chiar atunci am făcut şi finala cu Simona, la Roland Garros, cât am fost cu ei"

Elena Bogdan

Operaţii la genunchi, la patru ani distanţă: "La genunchiul stâng am artroză de gradul 3. La gradul 4 se pune proteză. Dar medicul mi-a dat OK-ul să joc. Doar dublu"

"Prima operaţie a apărut, la fel ca şi a doua de altfel, pe suprasolicitarea meniscului. Aşa a spus medicul şi i se poate întâmpla oricui. Am încercat cam două luni de fizioterapie, nu a trecut şi a trebuit să operăm. Nu am jucat concursuri şase luni. MI-am revenit uşor-uşor, am început să joc mai bine la dublu şi am intrat în prima sută. Am simţit că e ceva acolo", derulează firul poveştii Elena Bogdan. Fizic, mental, era hotărâtă să se axeze pe dublu, considerată de mulţi proba a doua, dar o soluţie care s-a demonstrat nu doar viabilă, ci şi de succes pentru Horia Tecău, Florin Mergea, Raluca Olaru, fraţii Bryan şi câţi şi mai câţi.

Însă calculele hârtiei spuneau altceva. Era nevoie de bani. Şi planul s-a schimbat. "Anul trecut s-a ivit o oportunitate şi financiară, şi de antrenor. Un sponsor, din Anglia, a fost dispus să plătească un antrenor suedez, care voia în mod special să ajute jucătoare venite după accidentări să îşi atingă potenţialul. Plăteau toate cheltuielile. Dar, dorinţa lor a fost ca eu să joc şi simplu. Am jucat şi simplu, şi dublu şi a fost, se pare, mult prea mult pentru mine. Poate a fost şi o pregătire făcută necorespunzător. Am cam lucrat mult şi fără cap. Aşa a apărut, pe lângă o fisură la menisc, o fisură şi pe cartilaj". Consecinţa: o nouă vizită la chirurg, la patru ani distanţă.

Cicatrici micuţe stau mărturie pentru calvarul trăit din cauza genunchiului de Elena Bogdan. Foto: arhivă personală

"Cartilajele mele sunt destul de deteriorate în momentul acesta şi doctorul mi-a spus că, la genunchiul stâng cel puţin, am artroză de gradul 3. Există doar 4 grade. La gradul 4 se face operaţie de înlocuire şi se pune proteză", expune Elena Bogdan un diagnostic care ar bântui orice tânăr de până în 30 de ani. "Aşa că balanţa mea a devenit asta: mai joc sau nu mai joc? Că totuşi… nu vreau să ajung să îmi pun proteză la genunchi la 26 de ani. Nici acum, dar nici pe viitor. Este mult prea mult pentru cineva de vârsta mea, pentru sport. Dar, doamna doctor care mă vedea săptămână de săptămână mi-a zis: te-ai recuperat incredibil, mai repede decât mă aşteptam şi mai bine decât mă aşteptam. Dacă îţi place într-adevăr, atunci cred că poţi să joci. Dacă îţi doreşti cu adevărat. Dar dublu. Pentru că este efortul mai mic. Mi-a dat OK-ul. Fizioterapeutul cu care am făcut recuperarea, Marcel Profirescu, mi-a dat şi el OK-ul şi mi-am dat seama că îmi doresc să fac asta în continuare", mărturiseşte Elena.

"Până acum nu am avut niciodată perioade lungi în care să mă concentrez doar pe dublu. Dar simt că dacă aş merge la concursuri doar pentru dublu, cu o parteneră stabilă, ar ieşi foarte bine. Pentru o jucătoare de dublu sunt încă tânără. Avem exemplul Kvetei Peschke, care a fost #1 demult şi a revenit acum 2-3 ani. Are 43 de ani (n.r. - este #13 mondial la dublu). A revenit şi a făcut finală la Wimbledon. Se poate. La 26 de ani mai am şi 15 ani de carieră în faţă! Dacă mă lasă Dumnezeu..."

Elena Bogdan

A vorbit cu multă lume. "Mama mi-a zis - vezi că după tenis, tu ai o viaţă de trăit. Să te gândeşti bine, ce faci, să îţi pui sănătatea pe primul plan, că e cea mai importantă. Cuvintele astea ale mamei au contat. M-au pus pe gânduri. Am stat, recuperarea trebuia făcută oricum, dar mi-a dat mult timp de gândire. Bineînţeles, după ce faci atâta recuperare şi nu joci tenis timp de trei luni, ţi se face dor. Abia aşteptam să joc tenis din nou. M-am dus la nişte prieteni, am jucat tenis şi am simţit din nou plăcerea aia, pură, pentru sport", mărturiseşte Elena

"Înaintea accidentărilor, cred că a venit lipsa de încredere"

"Înaintea accidentărilor, cred că a venit lipsa de încredere. Am fost genul de sportiv care a muncit foarte mult, iar asta nu s-a schimbat şi nici nu o să schimbe vreodată. Dar, efectiv, lipsa de încredere şi de sprijin, inclusiv financiar... Nu am avut niciodată un sponsor în România, care să îmi dea bani. Doar nişe haine. A trebuit să stau cu antrenorul meu în cameră, pentru că nu ne permiteam să îi plătim şi lui o cameră separată. Trebuia să găsim tot timpul turnee cât mai aproape de acasă, pentru că nu ne permiteam să zbor în Asia, sau în America, unde erau bilete scumpe. A trebuit tot timpul să fim foarte chibzuiţi în tot ceea ce făceam şi asta cred că nu ne-a dat libertatea să facem tot ceea ce era nevoie pentru creşterea mea şi tranziţia la senioare", spune cu o doză de amar Elena Bogdan.

De aici a venit stresul constant că trebuie să faci nişte rezultate ca să acoperi banii băgaţi în turneul respectiv, dublat, într-un colţ al inimii, împins  cât mai în spate, de un regret - parcă nu ar fi trebuit să joc aici, parcă eu aş fi vrut şi ar fi trebuit să fiu în partea cealaltă, unde merge altcineva

Elena Bogdan a trăit tot spectrul de emoţii pe terenul de tenis. Foto: arhivă personală

"A fost foarte frustrant, o perioadă bună de timp, să văd fetele pe care le băteam la juniori. Uite, cu Mladenovic jucam tot timpul de la egal la egal, la fel cu Heather Watson. Dar, în Anglia şi Franţa... ele tot timpul au primit wildcard-uri la Grand Slam-uri, având rezultate poate nici măcar la fel de bune ca ale mele, la juniori. Astfel, ele au ajuns să joace încă de la 17-18 ani pe tablouri principale. Noi, româncele, nu am avut şansa asta. Era destul de frustrant să vezi că noi stăm şi ne strângem banii în turnee de 25.000, ca să ne facem clasamentul şi ele primesc wildcard la turneu de Grand Slam unde, dacă trec un tur, pot să facă aşa (n.r. - pocneşte degetele) - 100 de puncte. Şi bani - pe vremea respectivă erau 30.000 dolari. Iar noi tot ne gândeam - mamă, dacă luam eu 30.000 îmi ajungea un an întreg să joc turnee! Foarte dezechilibrată balanţa…" Se aduna şi faptul că alte junioare aveau tot timpul alături antrenor, preparator fizic, unele chiar şi fizioterapeut.

În plus... Elena Bogdan trage o gură de aer în piept şi se eliberează. "Hai că o spun şi pe asta. La juniori, eu am fost locul 3, cel mai bine. Ei, erau alţii în spatele meu, tot în Top 10, dar plasaţi pe 7, pe 8, pe 10, la fete şi la băieţi, care aveau contracte cu Nike şi Adidas, primeau câteva zeci de mii de dolari pe an, pe lângă haine. Eu, având rezultate mai bune decât ei, tot ce am obţinut a fost un contract cu Lotto, prin care primeam doar haine. Niciun ban. Şi asta a fost frustrant! Doar pentru că sunt din România. A fost valabil pentru toate - eu, Simona Halep, Ana Bogdan. Nici ele nu aveau contract cu bani", spune Emma.

Elena Bogdan a fost o stângace promiţătoare în perioada junioratului. Foto: arhiva ProSport

Iar cel mai dăunător aspect, crede Elena, a fost un aspect care i-a turnat plumb în picioare. "În ultimii ani am jucat cu multă presiune venind spre mine. Venind după juniorat, am simţit că toată lumea are aşteptări de la mine, a apărut teama de a nu-i dezamăgi pe alţii. M-am gândit mult prea puţin la mine şi la nevoile mele. Pe părinţi, pe antrenor, pe cei din Federaţie, pe toţi din tenis. Simţeam că toţi aşteaptă ca eu să cresc şi eu nu mai cresc! Eu nu mai reuşesc odată! Au fost tot felul de gânduri din astea, nocive. Nimeni nu m-a învăţat atunci cum să le gestionez. Cum să gândesc şi cum să fiu pozitivă şi să am încredere", mai povesteşte Elena.

Dublul care i se potriveşte mănuşă 'creativei Elena'

Se spune că în tenis este greu pentru un jucător să treacă de la mentalitatea de la simplu, acolo unde tot timpul eşti tu contra celorlalţi, la aceea de a face echipă. Elena însă vede altceva. "Pentru mine nu este un şoc. De mult am simţit că îmi place să joc dublu. Nu m-a deranjat niciodată faptul că trebuie să împart. Într-adevăr, sunt mult mai puţini bani la dublu, mi se pare o diferenţă mult prea mare şi nu e ok, dar îmi place să împart terenul, să am chimia aia cu cineva pe teren. Este şi mai distractiv, iar eu, oricum, cred că sunt o persoană creativă. Am avut norocul ca primii trei ani de şcoală să îi fac pe sistem nemţesc, în Craiova. Din păcate, după clasa a treia s-a desfiinţat. Acolo, mi-am dezvoltat latura asta mai creativă, pentru că era foarte multă pictură, muzică şi foarte mult lucru manual. Mai puţină matematică, română. Per total, m-aş caracteriza mai mult ca fiind o persoană creativă decât o persoană competitivă. Iar tenisul este locul care îmi dă voie să mă exprim aşa cum îmi doresc. Cred că şi tenisul poate fi o artă, nu doar o competiţie", trage concluzia Elena Bogdan.

Elena Bogdan preferă să picteze şi să deseneze abstract. Foto: arhiva personală

"Simt că am fost întotdeauna îndrăgostită de sport, de jocul în sine. Tenisul e un joc - ai o minge şi loveşti de pe o parte a fileului pe cealaltă. Am fost întotdeauna îndrăgostită de tenis. Ceea ce ne face pe noi să nu-l mai iubim sunt toate aceste lucruri care vin alături de el: presiune, dorinţa de rezultate, aşteptări, frustrări, accidentări. Cumva, când eşti atât de băgată în el şi simţi şi toate chestiile din jurul lui, începe să nu îţi mai placă şi să nu mai vrei. Uiţi şi nu mai poţi să vezi imaginea de ansamblu. Când te dai un pas înapoi şi vezi toată chestia asta, nu mai simţi frustrări, îţi dai seama că tu iubeşti sportul ăsta. Am stat atâta timp departe de el, încât mi-a dat şansa să îl privesc din nou aşa, pur, frumos. De acum ştiu că pot privi tenisul altfel. Mai relexată. Întotdeauna, cât am jucat tenis, am simţit că nu a fost sută la sută alegerea mea. Jucam pentru ei, nu pentru mine. Am fost implicată într-un contract din care nu am putut să ies, deşi îmi dăuna fizic, m-am simţit prizonieră. Acum, este alegerea mea"

Elena Bogdan

"Îmi place foarte mult de Bethanie Mattek-Sands. Îmi place cum joacă, dar mai ales cum e ea pe teren, ca stare şi cum vede jocul. Este una dintre jucătoarele care se bucură foarte mult de acest sport. Asta se vede şi prin rezultate. La ea mă uit admirativ, într-un mod mai special"

Elena Bogdan

Pagina de donaţii dedicată Elenei Bogdan o puteţi accesa urmând link-ul acesta.

"Eu sunt o jucătoare puternică, servesc bine şi pot spune că am un joc destul de solid de pe spate", spune Elena Bogdan despre sine. Foto: arhivă personală

Elena Bogdan spune că fotografia realizatăde Neal Trousdale, în 2018, este favorita ei, pentru că are impresia că exprimă tot optimismul ei

Elena Bogdan, în acţiune. Foto: arhiva ProSport

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.