Putintseva nu s-a abţinut nici în meciul cu Halep! S-a certat cu arbitrii şi a trântit racheta! Cum a calmat-o Simona

Putintseva nu s-a abţinut nici în meciul cu Halep! S-a certat cu arbitrii şi a trântit racheta! Cum a calmat-o Simona
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a dominat autoritar startul partidei cu Yulia Putintseva, iar jucătoarea din Kazahstan a fost scoasă din sărite de jocul foarte precis al româncei. La 3-1 pentru româncă, adversara Simonei a avut un game în care nu i-a ieşit mai nimic la retur.

După o minge ratată destul de mult, Putintseva a dat de pământ cu racheta şi s-a uitat nervoasă spre loja în care se află staff-ul ei. S-a enervat şi mai mult la următoarea minge, pe care Simona a trimis-o exact pe linie. Yulia s-a întors imediat spre arbitrul de linie şi i-a reproşat că nu a strigat aut.

Putintseva, locul 38 WTA, a continuat să vocifereze şi după ce game-ul s-a încheiat. Chiar s-a adresat în direcţia arbitrului de scaun, care a privit nepăsător. Şi după pauza dintre game-uri lucrurile totul s-a aliniat pentru ca Putintseva să nu poate să îşi stăpânească nervii.

Jucătoarea din Kazahstan a avut 40-15 pe propriul serviciu, dar a cedat până la urmă acel game, iar Simona Halep şi-a extins avantajul la 5-1. Putintseva a aruncat racheta din mână, lipsită de încredere, după acea lovitură câştigătoare a Simonei. S-a uitat spre loja ei, dar nu a mai avut puterea să spună nimic.

Putintseva nici măcar nu a mai schiţat vreun gest de dezamăgire. Jocul perfect al Simonei în primul set nu a mai lăsat nici măcar loc pentru nervi pentru kazahă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…