Simona Halep, toată numai un zâmbet după victoria din Fed Cup. Totuși, românca a tras un semnal de alarmă înainte de următorul meci: „E greu să faci asta aici”

Redactor:
Dan Mirea
Simona Halep, toată numai un zâmbet după victoria din Fed Cup. Totuși, românca a tras un semnal de alarmă înainte de următorul meci:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (3 WTA) a fost foarte relaxată după victoria la pas împotriva Katerinei Siniakova (44 WTA), iar, după ce a recunoscut că e fericită pentru meciul făcut, a susținut că va fi nevoie de multă atenție împotriva Karolinei Pliskova (5 WTA). 

Scorul la general între Cehia și România, după prima zi!

Românca a încheiat partida cu șapte game-uri câștigate la rând, după un adevărat tur de forță în setul secund: Siniakova a câștigat doar 10 puncte în manșă, nu a avut minge de game. Singura sincopă din jocul Simonei a apărut, din nou, la minge de meci, când românca a comis o nouă dublă greșeală, la fel ca în setul doi.

După ce a învins-o pe Siniakova, Halep o va înfrunta pe Pliskova, duminică: „A fost un meci dificil. A fost o atmosferă incredibilă, chiar dacă jucăm în deplasare. Am început bine Fed Cup. Am jucat ce a trebuit și am și câștigat în două seturi. Am început mai greu primul set, dar în final am câștigat și am avut mai multă încredere în setul doi. Mă simt bucuroasă pentru ce am făcut, iar mâine e o nouă zi.

Este dificil mereu când joc împotriva ei (n.r. împotriva Karolinei Plsikova), are un serviciu bun, e o jucătoare bună. Pe această suprafață e greu să returnezi, dar voi da ce e cel mai bun. Le mulțumesc celor care au venit, au fost mai gălăgioși decât cehii”, a declarat Simona Halep, pentru TelekomSport. 

Echipa de Fed Cup a României înfruntă în weekendul 9-10 februarie, la Ostrava, echipa cu șase trofee în ultimele opt ediții ale competiției pe națiuni din tenisul feminin. Este singurul duel din această fază a competiției care aduce la start două jucătoare din Top 5 WTA (la simplu). În plus, gazdele mizează și pe ocupantele primelor două poziții în clasamentul mondial al probei de dublu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele