S-a aflat ce s-a întâmplat în punctul culminant la nunta Simonei Halep! Cum le-a „stricat” Loredana momentul celor doi miri | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Loredana Groza a dat totul peste cap la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc! Momentul tăierii tortului nu a mai existat, după ce „Lori” a făcut un show nebun.

Simona Halep şi Toni Iuruc s-au ocupat până la cele mai mici detalii de cel mai important eveniment din viața lor, dar chiar și așa a existat un moment neprevăzut la petrecerea organizată în clubul Fratelli din Constanța.

Momentul tăierii tortului, care este unul desebit la orice nuntă, nu ar mai fi existat după ce Loredana Groza a urcat pe scenă. Atmosfera a fost întreținută de „Lori”, dar și de Dan Bittman sau formația machedonească Pindu.

Ce s-a întâmplat în punctul culminant la nunta Simonei Halep! S-a renunțat la momentul tăierii tortului „din cauza” Loredanei

Programul artistic al Loredanei a încins atmosfera, invitaţii au dansat până la epuizare, iar programul celebrei cântăreţe s-a încheiat cu un foc de artificii spectaculos. Astfel, organizatorii, împreună cu Simona și Toni, au decis să renunțe la tăiatul tortului în fața invitaților, potrivit Fanatik.ro.

La nunta Simonei Halep au fost ospătari la fiecare masă, care nu aveau voie să lase sticlele de apă pe masă și să plece – trebuiau să fie atenți la fiecare invitat si să le toarne în pahare. S-a intrat doar pe bază de test Covid, iar invitații au avut brățări de acces la mână. Inițial, Simona Halep și Toni Iuruc au vrut să aibă masă de prezidiu, dar s-au răzgândit și au amenajat două mese rotunde.

Simona Halep a organizat totul până la cel mai mic detaliu

La masa mirilor au stat părinții lor, nașii și fratele Simonei! De asemenea, în interiorul localului Fratelli, care a găzduit petrecerea, a fost amplasată o scenă pe care a avut loc ceremonia. A fost construită din lemn masiv, dar organizatorii au fost nevoiți să o modifice, întrucât mirilor nu le-a convenit pentru că li se părea prea înaltă! Interesant este că fiecare masă din cadrul restaurantului a fost aranjată în mod diferit.

Simona și Toni, un om de afaceri din Constanța, au decis să își unească destinele la malul mării, după mai bine de doi ani de relație. Simona Halep, fost lider WTA, a ținut cu orice preț să-i mulțumească pe toți cei 300 de invitați de la petrecerea de cununie, așa că a inclus în meniu mâncare machedonească, dar și fructe de mare sau sushi.

Pe aceeași temă
Ce meserie are iubita lui Laurențiu Reghecampf? Corina a studiat la Cambridge!

Gastronomia sexuală din Evul Mediu. Cum era preparată pâinea de făcut amor

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Sergio Ramos, sabotat de coechipieri!? Ce jucători i-au cerut lui Al-Khelaifi să scape de spaniol

Mașină care i-a lăsat MASCĂ pe inspectorii de la RAR

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Cutremur în showbiz! Iubita lui Reghecampf, dezvăluiri de ultimă oră

Certificatul verde, OBLIGATORIU pentru orice activitate, în România!  Cine a făcut anunțul!

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Și-a dat în judecată soțul care a bătut-o. Motivul agresiunii e tulburător: i-a cerut să...

Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

Liviu Vârciu, scandal cu invitații la botezul fiului său. A ieșit în pierdere și le bate obrazul, cum i-a amenințat

Adio, nuntă! Irina Tănase și Liviu Dragnea s-au despărțit? Blonda aruncă bomba

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple

Loteria vaccinării. Numărul de ordine câștigător al marelui premiu în valoare de 100.000 de lei

Trei accesorii medicale interesante disponibile la Lidl în curând

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Cum arată casa care se vinde la margine de Cluj cu aproape 2,5 milioane de euro  VIDEO

Veşti proaste pentru şoferi. Se schimbă radical Codul Rutier. Ce vor păţi cei care fac asta

Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

EXCLUSIV / Bianca Drăgușanu, reacție exclusivă! Ce spune despre întâlnirea cu Alex Bodi

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Cât este de ușor de modificat kilometrajul unei mașini moderne? Testat pe mașini produse după 2019

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur