Simona Halep: „Așa sunt eu: mereu spun «Bună» la fileu. Întotdeauna am ascultat ce mi-a spus Ion Țiriac. Nu sunt genul care să alerge cu steagul pe umeri, nimic nu o să mă schimbe”. De ce a renunțat la antrenor

Simona Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a vorbit la PRO TV, la emisiunea „După 20 de ani” despre tenis și viața de jucătoare de tenis. Tenismena de 23 de ani visează să rămână în sportul alb, care a transformat-o într-un idol al României, încă vreo șapte ani. Simona aleargă de la un turneu la altul, dintr-un colț al lumii în celălalt fără să poată spune că a vizitat cu adevărat orașele, „pentru că ăsta este ritmul nostru, al tenismenilor”, iar cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de la mama sa și vorba după care își construiește viața este ca „înainte de toate, să fii om”. de aceea, nu începe niciodată un meci înainte de a da „ziua bună!” adversarei, chiar cu riscul de a nu primi răspuns. Simona a povestit că își dorește neapărat o familie, „știu că voi face pasul ăsta – nunta”, iar pe copii ei vrea neapărat să îi țină departe de jocurile de pe calculator.

Simona Halep a vorbit deschis:

… despre victoria de la Singapore, împotriva Serenei Wiiliams

  • Așteptam cu nerăbdare să câștig împotriva lor, pentru că pe Venus și pe Serena le-am pus întotdeauna în același plan. M-ar fi bucurat la fel de mult și o victorie la Venus. Îmi doream foarte mult să câștig împotriva uneia dintre surori. Nu am avut emoții înainte de acel meci. Nu aveam de pierdut prea multe lucruri, iar înainte de meci chiar i-am spus antrenorului că îmi doresc să nu pierd 6-0, 6-0. Cred că am surprins-o pe Serena, nu știa prea multe despre mine, pentru că nu mai jucasem de un an. Cu siguranță nu a fost ziua sa cea mai bună. Dar în setul doi, game-urile au fost foarte strânse, chiar dacă acel 6-2, pare lejer.

… despre forța Serenei

  • Am simțit această forță în al doilea meci. Chiar a jucat foarte puternic, am avut mingi la care nu ajungeam. Finala am pierdut-o înainte să înceapă. Tremuram înainte de meci. Știam că ea va intra mult mai motivată după înfrângerea din grupe. Mi-am făcut niște gânduri care nu erau tocmai potrivite pentru meci. Totuși, am jucat bine în primul set. În setul doi am fost obosită.

… despre cum reintri în joc după ce ai învins-o pe Serena Williams

  • A fost greu de gestionat momentul, pentru că a fost o bucurie foarte mare, m-a consumat emoțional, am adormit foarte greu. A fost bine că am avut totuși o zi de pauză, în care mi-am dat seama că mai am meciuri. Nu m-au intimidat declarațiile Serenei, dar am avut emoții pentru finală


Simona Halep a obținut la Singapore, împotriva Serenei Williams, prima victorie a carierei împotriva unei jucătoare din Top 3

… despre controversa „poate ar fi fost mai bine să o scoți pe Serena”

  • Eu când am intrat în teren mi-am dorit să câștig. Nici o clipă nu m-am gândit să pierd ca să o elimin pe Serena. Până atunci, mai aveam oricum de jucat un meci, pe care puteam să îl pierd. Așa sunt eu, așa sunt educată și nimic nu o să mă schimbe.

… despre trăirile de la capătul finalei de la Singapore, când Serena i-a spus că va fi numărul 1 în tenis, într-o zi

  • Chiar dacă nu a fost un meci foarte fericit. Am vrut să mă bucur de moment, au fost foarte mulți oameni din tenis care au venit să îmi spună că o sa am performanțe frumoase. M-am simțit bine când Serena mi-a spus că mama ei este în tribune și face poze cu telefonul.

… despre cum se câștigă un turneu de Mare Șlem

  • Depinde de foarte multe lucruri. Ține și de noroc: la tragerea la sorți, apoi să te simți bine, pe toată perioada turneului. Este foarte greu să fii pozitiv două săptămâni. Avantajul este că ai o zi să te odihnești. E mult de muncă la un turneu de Mare Șlem.

… despre faptul că jucătoarele mai slab cotate vânează victorii de palmares împotriva jucătoarelor de Top

  • Sunt conștientă de asta. Și eu trăgeam mai mult în astfel de meciuri. Urmăream cele mai bune jucătoare, încercam să fur meserie de la ele.

… despre schimbările în joc

  • Am lucrat foarte mult la serviciu. Am primit foarte multe critici, de la mai multe persoane – oameni din tenis, dar și fani. Mi s-a spus că nu servesc bine și asta m-a făcut să mă pregătesc foarte mult. Mi-am îmbunătățit toate loviturile, deplasarea. Încerc să joc ceea ce îmi permite corpul, încerc să pun în evidență calitățile mele – am viteză de reacție și anticipație, anticipez bine, încerc să fiu mai agresivă, să intru bine în teren și să lovesc bine. Am progresat mult în toate capitolele jocului și cred că mentalul mă ține unde sunt acum. Cred că pot ajunge la un nivel și mai înalt în tenis.


Simona Halep a lucrat ]n special la serviciu. Principalele sale adversare, Șarapova, Azarenka, dar și Williams, au un avantaj clar datorită înalțimii

… despre progresul constant în tenis

  • Trebuie să  mai lucrez la toate capitolele la care am lucrat până acum. Nu cred în perfecțiune, în fiecare zi trebuie să îmbunătățesc. Trebuie să lovesc mai puternic, să fiu mai rapidă. Nu trece o zi fără să fac exerciții pentru spate, exerciții să-mi întăresc mușchii și ligamentele. Lucrez foarte mult cu un elastic, alerg – 20, 30 de minute, depinde dacă sunt în turneu sau nu, pentru că alergarea, pe mine, puțin mă rigidizează. În fiecare zi mă antrenez o oră, o oră și jumătate.

… despre Simona din afara terenului

  • În afara terenului sunt mai puțin decisă. Pe teren mă transform într-o persoană foarte hotărâtă, îmi place să fiu singură și să iau decizia. Este vorba despre o fracțiune de secundă în tenis. Am vrut de fiecare dată să iau în totalitate responsibilitatea asupra mea în teren, pentru că am suficient de mult timp să primesc sfaturi la antrenament.

… despre pregătirea intrării în arenă, ritualuri și salutul de la începutul meciului

  • Înainte de meci nu sunt niciodată singură, stau cu echipa. De fiecarea dată am emoții, fără ele nu cred că aș avea acest spirit de luptătoare. Încerc că zâmbesc, să glumesc cu cei din jurul meu. Ascult des muzică. Înainte de turneul de la Madrid ascultam „M-am îndrăgostit lulea”, melodia lui Marcel Pavel. Dacă nu o ascultam, simțeam că nu îmi este bine.
  • Când întru pe teren, mă uit la adversară de obicei, ca să nu aștept foarte mult la fileu, așa cum mi se întâmplă cu Șarapova sau cu Serena. Nu vreau să îmi fac ritualuri, pentru că devii superstițios.  Și nu este bine. Întotdeauna spun „bună!” la fileu și adversarei și arbitrei. Sunt și jucătoare care nu răspund. Dar de fapt, este mai bine să spun că nu aud, nu vreau să spun că nu răspund.

… despre colaborarea cu Wim Fissette și răspunsul care nu a venit din partea belgianului


Simona Halep a anunțat „încetarea de comun acord” a parteneriatului cu Wim Fissette pe contul său de Facebook

  • Eu sunt un produs sută la sută românesc, am mai spus-o, dar vreau să fie foarte clar. Pentru că până acum m-am antrenat doar cu români. Doar anul acesta, din februarie am lucrat cu un belgian (n. ezită să îi spună pe nume, din prima). Wim m-a ajutat foarte mult. Îi doresc să urce cât mai mult ca antrenor și să ne întâlnim la turnee și să fie așa cum am fost la început.
  • Eu i-am dat mesaj, i-am mulțumit, el nu mi-a rădpuns. Un antrenor trebuie să te susțină și când este bine și când nu. Cel mai important este să fie lângă tine, când nu merge bine. Contează să fie foarte bun pedagog. Contează și tactica, despre care vorbești înainte de meci. Contează sfaturile înainte de un meci important. Trebuie să îți înțeleagă felul în care ești tu, pentru că toți jucătorii sunt diferiți și cred că asta e bine. Dar și eu sunt dificilă, uneori este dificil pentru un antrenor.

… despre viitorul antrenor

  • Vreau să lucrez din nou cu un român, pentru că avem o mentalitate la fel. În ultimul an mi-am dat seama că cei din străinătate au puțin altă mentalitate. Îmi place să am un om alături de mine care să gândească ca mine, să nu cedeze atunci când este greu, să fie un luptător.

… despre finala de la Roland Garros

  • Aș schimba puțin încrederea. Am intrat puțin reținută, chiar dacă am simțit că am o șansă să câșltig. Un pic mi-a zburat concentrarea. Puțin pe negativ și a fost suficient. Șicanele ei întotdeauna deranjează și cred că ăsta este și obiectivul ei. Dar cu experiența, ajungi să te concentrezi pe ceea ce ai tu de făcut.


La Roland Garros, Simona Halep a disputat prima finală de Mare Șlem din carieră. Specialiștii din tenis afirmă că a fost una dintre cele mai frumoase finale feminine ale ultimei decade

… despre tenis

  • Tenisul este un sport greu, un sport foarte scump. Trebuie să faci foarte multe sacrificiii, din punct de vedere financiar, dar acum, partea asta s-a dezvoltat foarte mult în România. Trebuie să ai grijă la alimentație, nu ca la gimnastică, unde este un regim foarte strict, dar Cred că la patru ani și jumătate, cum am început eu, este puțin cam devreme. Dar nu trebuie să își dorească mai mult părinții să facă tenis decât copiii. Ă‚sta este sfatul meu. Cred că la 14-15 ani decizi singur dacă vrei să faci performanță. Eu atunci m-am decis singură că trebuie să fiu serioasă, că vreau să ajung undeva cu tenisul. Eu singură mă trezeam, mă duceam la antrenament cu taxiul uneori, pentru că tata nu se trezea la ora șapte să mă ducă. Nu m-au obligat niciodată să merg la antrenament, cred că știi ce vrei să faci și tu hotărăști.

… despre susținerea părinților și planuri de a întemeia propria familie

  • Sunt foarte apropiată de familie, mă bucur că am ajuns la un nivel în care îmi permit să îi aduc alături de mine, oricând vreau pe părinți și câțiva prieteni. Mama mi-a spus „să fiu om” înainte să joc tenis. Cred că își mai dorește de la mine să îmi fac o familie și să am copii. Nu simt nici un fel de presiune, din partea ei, este o persoană extrem de deschisă dar îmi spune că este foarte important să ai copii. Este posibil să ai timp și de tenis și de familie, sunt jucătoare care au demonstrat asta, le-au făcut pe amândouă, dar consider că sunt încă mică, vreau să mai aștept câțiva ani înainte să îmi fac o familie.

… despre cât timp se mai vede jucând tenis

  • Până la 30 de ani îmi doresc să stau în tenis… sau 28

… despre lumea văzută prin ochii unei tenismene

  • Atunci când am turneu nu prea vizitez, pentru că este obositor să mergi pe jos, să vizitezi, să stai la cozi. Dacă pierzi, vrei să pleci cât mai repede, la următorul turneu, ca să te obișnuiești rapid acolo. Dacă ai câștigat, îți dorești să mergi acasă, să te simți bine cu cei dragi. Aceasta este viața noastră. Ritmul nostru.

… despre pasiunea sa, shopping-ul

  • Îmi place să merg la un shopping „mic”. Îmi cumpăr pantofi și blugi. Îi port când ies în oraș, rar, dar și doar să îi văd, în locul lor special, mă bucură și asta.

… despre cum îți arăți patriotismul

  • Nu sunt genul care să alerge cu steagul pe teren. Nu este stilul meu. Transmit altfel plăcerea mea de a fi român. Vin foarte mulți români care vin la meciuri, este un sentiment fanstastic. Sper să rămână alături de mine

… despre colaborarea cu Ion Țiriac

  • Profesional nu avem nimic. Managerul meu este de vreo șase ani doamna Virginia Ruzici. Ion Țiriac îmi dă sfaturi: cum trebuie să joc, ce trebuie să fac într-un meci important. Îmi dă sfaturi în general, nu înainte de un meci. Am ținut cont întotdeauna de sfaturile dumnealui. Are o experiență vastă.


Simona Halep a venit la marginea terenului chiar în timpul antrenamentului pentru a vorbi cu Ion Țiriac. Cei doi au mers împreună și la Mastersul de la Paris, pentru a urmări meciurile din circuitul ATP

… despre hobby-uri și timp liber

  • Îmi place să merg la bazinul de înot, să merg la un film, să citesc, dar cărți de psihologie mai ales, nu romane de dragoste. Încerc să învăț cât mai mult despre meseria pe care o am acum.

… despre mașini

  • Îmi place să conduc. Mi-e frică de viteză, am grijă de viața mea, nu conduc repede. Prețuiesc viața. Obosesc în trafic, dar încerc să mă obișnuiesc să mă bucur de mașinile mele, de condus.


Simona a primit un Porsche după Turneul Campioanelor

… despre fani

  • La început nu știam cum să gestionez relația cu fanii. Mă oboseau foarte mult pozele – unde mergeam, trebuia să fac câte o poză. Eu înțeleg că este un lucru foarte plăcut pentru ei, dar uneori obosesc, când sunt la o masă, la un restaurant – mereu vine cineva. Știu că niciodată nu voi refuza un copil, pentru că îi iubesc. Oricum, trebuie să mă bucur de succesul pe care îl am și pe teren și în viața de zi de zi, pentru că sunt apreciată

… despre duminica ideală

  • Să dorm și eu mai mult de ora 7:00, 7:30, o familie – când o să am copii, să mergem în parc, apoi să revenim acasă, să ne jucăm. Dar vreau să îi țin departe de calculator, pentru că nici eu nu m-am jucat și nu vreau ca ei să fie altfel.

… despre bărbatul ideal și nuntă

  • Când va fi momentul, voi face pasul ăsta, vreau o rochie de mireasă foarte, foarte lungă. Și tocuri. Obligatoriu, ca să fiu mai înaltă. Mi-aș fi dorit să am 5-7 centimetri mai mult decât am acum.

… despre 2015

  • Îmi doresc să fiu sănătoasă, să am putere, ca dacă nu obțin acel titlu de Mare Șlem să nu fiu demoralizată.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…