Simona Halep, desemnată pentru prima dată jucătoarea anului în WTA! Prima reacție a liderului mondial și momentul hazliu din timpul discursului: „Sunt tristă, am nevoie de o îmbrățișare” / „Sunt cel mai norocos bărbat din lume”

Simona Halep, desemnată pentru prima dată jucătoarea anului în WTA! Prima reacție a liderului mondial și momentul hazliu din timpul discursului:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Liderul WTA, Simona Halep (27 de ani), a fost desemnată, vineri, de către WTA cea mai bună jucătoare a anului 2018. Este pentru prima dată când jucătoarea de tenis din România câștigă acest trofeu, la finalul unui an în care a triumfat pentru prima dată în carieră într-un turneu de Grand Slam, Roland Garros, și pe care l-a încheiat pentru a doua oară în carieră în fruntea ierarhiei mondiale.

UPDATE: Simona a primit premiul la Singapore, acolo unde a participat la tragerea la sorți pentru grupele Turneului Campioanelor, apoi a oferit prima reacție: „Cu siguranță am avut un an extraordinar, cel mai bun din cariera mea. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Este un premiu minunat, foarte important și sunt foarte fericită că l-am câștigat. Înseamnă foarte mult pentru mine că m-am calificat de cinci ori aici (n. red – la Turneul Campioanelor de la Singapore).Am amintiri grozave de la Singapore, este un oras special pentru mine. Chiar dacă sunt tristă că nu pot juca în acest an, sunt foarte fericită că sunt din nou aici pe scenă”, a declarat Simona, în momentul în care a primit distincția.

La finalul discursului, liderul mondial a oferit și un moment amuzant: „Sunt foarte tristă că nu pot juca, vreau o îmbrățișare”, a spus Halep, iar prezentatorul ceremoniei a întrebat-o de la cine ar vrea să primească o îmbrățișare. „De la tine”, a fost răspunsul constănțencei, care a primit, apoi, îmbrățișarea primită. „Sunt cel mai norocos bărbat din lume”, a fost ultima replică a comentatorului, spre amuzamentul publicului.


Simona Halep le-a devansat pe Angelique Kerber, Petra Kvitova, Naomi Osaka și Caroline Wozniacki, jucătoare cu care a ratat șansa de a se întrece la Turneul Campioanelor de la Singapore (21-28 octombrie).

Românca a reușit să câștige în acest an primul său turneu de Mare Șlem din carieră, la Roland Garros, și a ajuns și în finala de la Australian Open. A câștigat de asemenea turneele de la Montreal și Shenzen.

Trofeul pentru echipa anului a fost câștigat de Barbora Krejcikova (Cehia) / Katerina Siniakova (Cehia), iar cel pentru debutanta anului 2018 a fost luat de Aryna Sabalenka.

Olandeza Kiki Bertens a primit din partea WTA un trofeu pentru maniera în care și-a îmbunătățit jocul, iar cea mai bună revenire din 2018 a avut-o americanca Serena Williams.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…