Roger Federer s-a reîmpăcat cu zgura. Anunțul făcut de campionul elvețian

Autori: Departamentul Sport - Mediafax, Firuta Flutur, Octavian Vasilescu Publicat: 11 May. 2019, 16:28 Actualizat: 11 May. 2019, 16:29 Tenis
Roger Federer s-a reîmpăcat cu zgura. Anunțul făcut de campionul elvețian

Marele campion elvețian Roger Federer, locul 4 ATP, deținător a 20 de titluri de Grand Slam, a anunțat, sâmbătă, că va participa la turneul Masters 1000 de la Roma.

„Tocmai am încheiat discuțiile cu echipa și sunt bucuros să anunț că mă întorc la Roma, să joc, în Italia. Abia aștept. Trecuse deja prea mult timp”, a transmis elvețianul, într-un mesaj postat pe paginile de socializare.

Roger Federer a fost eliminat vineri în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 de la Madrid de către austriacul Dominic Thiem, locul 5 ATP.

Elvețianul a revenit săptămâna aceasta pe zgură pentru prima dată după o absență de trei ani.

Rafael Nadal este însă cel cu o istorie impresionantă la turneul din Peninsulă. Spaniolul, actualmente locul 2 ATP, a câștigat de opt ori trofeul la Roma. La doar 18 ani, Nadal câștiga pentru prima oară la Roma în 2005 în fața lui Guillermo Coria, într-o partidă memorabilă ce a durat cinci ore și 14 minute. Anul trecut, ibericul a câștigat pentru a opta oară la Roma, după ce l-a învins pe Alexander Zverev. Și germanul, recent eliminat de la Madrid, a anunțat că va juca în competiția din capitala Italiei.

Un alt nume cu greutate de la turneul de la Roma este cel al liderului ATP Novak Djokovic. Sârbul împarte cu Rafael Nadal un număr impresionant de 11 trofee între 2005-2015, Djokovic câștigând de patru ori.

Autori: Departamentul Sport - Mediafax, Firuta Flutur, Octavian Vasilescu Publicat: 11 May. 2019, 16:28 Actualizat: 11 May. 2019, 16:29 Tenis
Pe aceeași temă
Bancul Zilei. Ce au elevele de 4 ori, studentele de 3 ori, amantele de 2 ori și soțiile o singură dată?
Bancul Zilei. Ce au elevele de 4 ori, studentele de 3 ori, amantele de 2 ori și soțiile o singură dată?
Maşina
de făcut bani cu teste COVID-19 neconcludente. Clauze abuzive şi ameninţări pentru eventualii clienţi nemulţumiţi
Maşina de făcut bani cu teste COVID-19 neconcludente. Clauze abuzive şi ameninţări pentru eventualii clienţi nemulţumiţi
Masca de protecţie, obligatorie şi în aer liber, în peste 20 de judeţe
Masca de protecţie, obligatorie şi în aer liber, în peste 20 de judeţe
SCANDAL in direct intre oficialii lui CFR Cluj si cei ai Craiovei: „Daca nu isi fac testele azi, cerem sa piarda meciul!” / „Unde sunt testele de la Craiova?”
SCANDAL in direct intre oficialii lui CFR Cluj si cei ai Craiovei: „Daca nu isi fac testele azi, cerem sa piarda meciul!” ...
Fructul comun cu cele mai multe pesticide. 10 alimente care nu trebuie mâncate fără să le speli înainte
Fructul comun cu cele mai multe pesticide. 10 alimente care nu trebuie mâncate fără să le speli înainte
Gina Pistol a făcut ravagii pe plajă! Costumul de baie minuscul a lăsat TOT la vedere
Gina Pistol a făcut ravagii pe plajă! Costumul de baie minuscul a lăsat TOT la vedere
Cum fentează românii sistemul ca să se testeze gratuit de COVID-19 şi să plece în vacanţă
Cum fentează românii sistemul ca să se testeze gratuit de COVID-19 şi să plece în vacanţă
Cum a fost surprinsă Carmen Iohannis! Puțini au vazut-o așa!
Cum a fost surprinsă Carmen Iohannis! Puțini au vazut-o așa!
Într-o regiune din Africa există un REACTOR nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani. Ce se ÎNTÂMPLĂ acolo
Într-o regiune din Africa există un REACTOR nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani. Ce se ÎNTÂMPLĂ acolo
Se teme de coronavirus, dar nu și de Codul Rutier! Simona Halep, surprinsă în timp ce încalcă legea! Ce a făcut tenismena la volan! / PAPARAZZI
Se teme de coronavirus, dar nu și de Codul Rutier! Simona Halep, surprinsă în timp ce încalcă legea! Ce a făcut tenismena ...
ULTIMA ORĂ! OMS, cea mai cruntă veste despre COVID:
ULTIMA ORĂ! OMS, cea mai cruntă veste despre COVID: "Mesajul nostru către oameni este clar"
Simona Halep, anunț BOMBĂ! I-a șocat pe toți! Vestea uluitoare dată ACUM
Simona Halep, anunț BOMBĂ! I-a șocat pe toți! Vestea uluitoare dată ACUM
SURPRIZĂ: Cine sunt românii care se bat de la egal la egal cu străinii în Londra, Paris, Milano şi Amsterdam. Ce trebuie să ştii
SURPRIZĂ: Cine sunt românii care se bat de la egal la egal cu străinii în Londra, Paris, Milano şi Amsterdam. Ce trebuie ...
Alimentul-minune care de fapt te strică la burtă. 5 mâncăruri care pot face rău la stomac
Alimentul-minune care de fapt te strică la burtă. 5 mâncăruri care pot face rău la stomac
Un șofer a rămas fără permis din cauza ștergătoarelor de parbriz. Motivul incredibil pentru care a fost sancționat!
Un șofer a rămas fără permis din cauza ștergătoarelor de parbriz. Motivul incredibil pentru care a fost sancționat!
Tăia un copac cu drujba când a auzit un țipăt. A scăpat unealta de spaimă când a văzut ce e
Tăia un copac cu drujba când a auzit un țipăt. A scăpat unealta de spaimă când a văzut ce e
Reacţia PSD după ce Nicuşor Dan a circulat cu ITP expirat: Guvernul PNL îl pune mai presus de lege
Reacţia PSD după ce Nicuşor Dan a circulat cu ITP expirat: Guvernul PNL îl pune mai presus de lege
Horoscop 2021 Cristina Demetrescu: „Va fi un an excepțional pentru această zodie!”
Horoscop 2021 Cristina Demetrescu: „Va fi un an excepțional pentru această zodie!”
Dezbrăcate și cu limba scoasă! Topul celor mai obraznice femei din România
Dezbrăcate și cu limba scoasă! Topul celor mai obraznice femei din România
După 4 luni de relație, vedeta a fost cerută în căsătorie! Deși nimeni nu credea că este posibil, iată cum s-au îndrăgostit cele două staruri pe timp de pandemie
După 4 luni de relație, vedeta a fost cerută în căsătorie! Deși nimeni nu credea că este posibil, iată cum s-au ...
Ţara unde peste 2 milioane de oameni au coronavirus ”chiar acum”
Ţara unde peste 2 milioane de oameni au coronavirus ”chiar acum”
Lovitură de teatru în dosarul afaceristului care a ucis o mamă şi doi copii, în timpul dezinsecţiei / Anchetatorii au rămas mască
Lovitură de teatru în dosarul afaceristului care a ucis o mamă şi doi copii, în timpul dezinsecţiei / Anchetatorii ...
Gata, e oficial! Cand incepe scoala in 2020 si cum se desfasoara orele
Gata, e oficial! Cand incepe scoala in 2020 si cum se desfasoara orele
Netflix anunţă ultima parte a serialului La Casa de Papel
Netflix anunţă ultima parte a serialului La Casa de Papel
Cum păcălesc românii barierele din parcările cu plată. Metoda este primitivă, dar funcționează
Cum păcălesc românii barierele din parcările cu plată. Metoda este primitivă, dar funcționează
FOTO. Imagini fierbinți cu prima soție a lui Marian Drăgulescu! Cum s-a lăsat pozată Larisa în ipostaze incendiare
FOTO. Imagini fierbinți cu prima soție a lui Marian Drăgulescu! Cum s-a lăsat pozată Larisa în ipostaze incendiare
FOTO. Anna Lesko, o nouă apariție controversată! Cum s-a putut fotografia vedeta pentru fani
FOTO. Anna Lesko, o nouă apariție controversată! Cum s-a putut fotografia vedeta pentru fani
×